Citate de Liviu Rebreanu

Ce singuratice aisberguri suntem! Ce putine lucruri avem a ne spune!

Singurătatea nu exclude uneori o mare doză de sociabilitate. Cine face un efort destul de serios să pătrundă temeinic în propria-i conștiință poate fi adesea dezamăgit când înțelege că dă peste străini.

Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.

Nu există singurătate mai mare decât cea a unei căsnicii eşuate. © CCC

Un singuratic reprezintă doar umbra unui om, iar cel care nu e iubit, e singur pretutindeni.

Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.

Singuratate: Am fost un copil singuratic si am stiut intotdeauna sa umplu aceasta singurătate. Cu toate acestea, profesia mea face sa fiu inconjurata in mod constant. Astfel, în mijlocul acestui tumult, simt de multe ori nevoia sa fiu un pic singura. (Sylvie Vartan de la A la Z: S de la Singuratate) © CCC

Arta e o forma a vietii, chiar viata.

Pe mine mă uimise atunci nu atât frumuseţea ei, cât singurătatea cu totul neobişnuită, nemaivăzută, ce i se citea în ochi. (Maestrul și Margareta)

Singurătatea este un cadou regal pe care îl respingem pentru că în această stare ne descoperim infinit de liberi, iar pentru libertate suntem mai puțin pregătiți. (Spiritul singurătății) © CCC

In fond, asta e solitudinea: sa te infasori in gogoasa sufletului tau, sa te transformi intr-o crisalida si sa astepti metamorfoza, caci ea va veni intotdeauna.

Viata omului numai atunci e pretioasa cand urmareste un ideal.

Fiecare corp este singur, sufietul - niciodata.

Am să trăiesc în sfârșit singur! Și, de pe acum, mă întreb cu cine? (Ele sunt cu tine)

Cat e de crud, cand te afli intre ai tai, strain.

Viitorul ni-l putem modela după cum vrem. Viața este un lut căruia voința îi dă forma.

Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.

Dar, sub masca rece a unei lumi de gheaţă, strivit de risipa de vorbe şi rostiri mincinoase, ochiul său se simte părăsit. Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătăţii, al izolării în cosmos. Nu ştiu dacă vreodată aţi încercat acest sentiment într-un strigăt comprimat de disperare. De timpuriu, Cioran percepe existenţa, prin prisma negativităţii exacerbate, ca o cădere, un declin, o voluptate satanică, însemnată de tragicul experienţei individuale. Totodată, cetăţeanul român ajunge la stadiul de “erou turmentat” din cauza unei monotonii insuportabile, sau a recunoaşterii unei limitări personale organice. Idealizează violent, utopic.

Numai in fata mortii omul pricepe pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul.

Pentru mine, singurătatea este fotografia lumii moderne, cu toate că este suprapopulată. © CCC