Citate despre Iubire

Totul sta in voia inimii pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodata.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Dragostea vrea sa iasa din sine si sa se confunde cu victima sa, asemenea invingatorului cu invinsul, dar pastrandu-si totusi privilegiile de cuceritor.

Cand toata lumea e indragostita, faptul ca tu nu esti iubit te doare cel mai tare.

De fiecare data cand iubim este singura oara cand am iubit vreodata.

Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului.

Dacă Maurice ar fi fost aici ți-ar fi spus că plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. El ți-ar spune că nu reprezintă decât un aspect - și nu cel mai important - al relației pe care o numim iubire. Ți-ar spune că lucrul esențial este adevărul, încrederea care se stabilește între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevarata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care și-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna. (Magicianul)

Adevarata iubire incepe de acolo de unde tu nu mai astepti nimic in schimb.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Iubirea… o pasiune, o flacara, purtand in ea, indiferent de este durabila sau nu, ca si propria noastra conditie umana, si moarte, si viata.

Daca as fi avut o floare pentru fiecare moment in care m-am gandit la tine, as putea sa ma plimb prin propria mea gradina pentru totdeauna.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam. Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă – Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine? Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare. Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă. Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni. Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o.... Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci. Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc. Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur, Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

(În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri)

Oricate viscole vor trece prin tine nici unul nu-ti va aduce primavara decat iubirea.

Într-o aritmetică bună, unu plus unu este egal cu totul, iar doi minus unu este egal cu nimic. © CCC

Iubirea e singura pasiune ce nu suporta nici trecut, nici viitor. © CCC

Iubire, dă-mi puterea ta, și această forță mă va salva. (Romeo și Julieta, 1597)

Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele.   E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.   De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…   Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)

Iubirea iubeşte să iubească iubirea. (Ulise)

…nu iubeşti cu-adevărat decat pe cine respecţi...

Spune-mi ceva, după vorbele-acele Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele, Dulce-nfioară inima mea. Spune-mi ceva…   Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu știe, Straniu, vorbele tale leagănă-adie. Ca și o floare, vorbele tale m-ar mângâia. Spune-mi ceva… (Spune-mi ceva)