Ai dreptate, cuvintele lipsesc…
Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc!
(Scrisoare către Léonie d’Aunet)
© CCC
Citate asemanatoare
-
Marile suflete nu sunt acelea care iubesc prea des (vorbesc de o iubire violenta): ele au nevoie de o inundare de pasiune spre a le zgudui si a le umple. Cand insa incep a iubi, iubesc mult mai bine.Şi unde există începutul eternităţii sau sfârşitul Lui Dumnezeu în iubire?Un simptom al dragostei este nevoia acuta de a produce celuilalt bucurie si placere.Oamenii isi fac unul altuia mai mult rau prin cuvinte decat prin fapte.Marile evenimente nu sunt opera unui om, ci a unui popor.Adeseori, oamenii tin sa iubeasca si nu stiu cum sa-si realizeze dorinta aceasta. Isi cauta jugul fara sa poata da de el si - daca indraznesc sa spun asa - sunt nevoiti sa ramana liberi. (Caracterele - Despre inima)Se poate rezista invaziei unei armate, dar nu si unei idei careia i-a sosit vremea.Este de-ajuns un zâmbet întrezărit sub o pălărie de crep alb cu boruri de culoarea liliacului pentru ca sufletul să intre în palatul viselor. (Mizerabilii: Cap. IV O inimă sub o piatră) © CCC…n-o să-mi spună nimeni că, după 20 de ani, mai este ca-n prima lună când a început iubirea dintre doi oameni.
În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină şi stele albastre clipesc în departare."
Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.
În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.
În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.
Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam. Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?
În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.
Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă – Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.
Mai contează că versurile mele nu o pot reţine? Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.
Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare. Sufletul meu suferă că a pierdut-o.
Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă. Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.
Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni. Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiaşi.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o.... Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.
Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci. Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc. Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.
Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.
Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur, Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.
(În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri)
Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti. (La rascruce de vanturi)Dragostea e ca focul; daca n-o intretii, se stinge.Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (...) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu… (Jurnalul lui Adam şi al Evei)Toate limbile si tainele si toate stiintele n-au sa fie nimic fara iubire, care e marinimoasa, rabdatoare, care nu face rau, nu doreste onoruri, indura totul, crede oricui, spera mereu si invinge.Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.Dragostea este o comoara de amintiri. © CCCTrecem adeseori de la iubire la ambiție, dar nu ne întoarcem de la ambiție la iubire.Fiecare pas făcut în iubire oricât de mult ar striga tot în tăcere se va înveşmânta.''Pașii în doi'' trebuie să se potrivească! Numai că, spre deosebire de dans, care se poate învăța, ''pașii aceia în doi'', care reprezintă Iubirea și Compatibilitatea, EXISTĂ SAU NU EXISTĂ! Anonim