Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
(Izvorul Nopții)
Adevarata iubire salasuieste numai in inimile mari.
Nu-i diamantul marea-ncununare
Ci lacrima pe care o culeg
Din geana ta, și încă nu-înțeleg
Ce te-a putut răni atât de tare.
Fără durere visul nu-i întreg,
Nici plânsul, zâmbet, fără alinare
Și nici un fel de importanță n-are
După trezirea ta, cu ce m-aleg.
Cât timp te pot simți supusă mie
Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald,
Străbat în gând întreaga veșnicie
Și-ntr-un ocean de liniște mă scald
Veghindu-te cu dragoste mai vie
Decât pe vremuri, stema, un herald.
(Cât timp te pot simți supusă mie)
Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.
Iubirea este sensul ultim a tot ceea ne inconjoara. Ea nu este un simplu sentiment, este adevarul, este bucuria din care izvoraste intreaga creaţie.
© CCC
Tu ești o noapte, eu, o stea. Eu sunt un haos, tu, o lumină; eu sunt cuget, tu, o problemă; caută-mă și, mai departe, am să mă ascund în tine.
Iubesc pământul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.
(La rascruce de vanturi)
Dragostea este singura floare care creşte şi înfloreşte fără ajutorul anotimpurilor.
Iubitul meu, ce către zări senine
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
(Sonetul 27 / Sonnet XXVII)
traducere de Paul Abucean
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.