Citate de Friedrich Nietzsche

Ce e iubirea? E o nebunie, E bucurie sau melancolie? Bucurii, mai ales, Sunt multe sau nici una? Ce e iubirea? Dacă doriți, Cea mai dulce nebunie! Plină de bucurie și melancolie: Amândouă! În tristețea ei, merită toată bucuria, Dacă doriți! Vă rog, unde, Iubirea se-ascunde? Rămâne îndelung Oriunde? O poți lega când o găsești; Vă rog, unde? Cu zilele de primăvară Iubirea vine și pleacă: Pe munți, prin văi Se află căile Iubirii. Apoi te părăsește și te dezamăgește În zilele de primăvară. (Ce e iubirea?) © CCC

Iubirea dintre doi oameni… este intalnirea intre doua singuratati care se ocrotesc si isi tin companie.

Cat timp iubesti, ierti.

A iubi inseamna sa stii sa spui te iubesc fara cuvinte. © CCC

Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.

Iubirea nu aduce nici un dar mai generos decat aripile sale.

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit.

Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.

Dragostea il face pe om poet.

Raţiunea şi iubirea nu prea se însoţesc.

Nu o cunosc decat in masura in care o iubesc, decat in sensul in care o iubesc.

Oricat de mult ai iubi o femeie, oricata incredere ai avea in ea, oricare ar fi siguranta in viitor pe care ti-o da trecutul ei, esti intotdeauna mai mult sau mai putin gelos. Daca ai fi indragostit, cu adevarat indragostit, desigur ca ai resimti aceasta nevoie de a izola de restul lumii fiinta in a carei inima ai vrea sa fii numai tu.

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Şi ce a mai ramas din stralucirea noastra de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici doua suflete care se cauta etern pentru a se mistui, pentru a arde in neputinta acestei desertaciuni, la fel ca si atunci cand eram o stea.

Acela care iubeste pentru prima oara, chiar daca este fara de noroc, este un zeu, dar cel care pentru a doua oara iubeste fara noroc, este un prost.

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare.   Ești tainica-mi putere și mândrie, de când te știu mi-i cerul mai aproape și nu mai pot durerile să vie, să-mi tulbure-ale sufletului ape.   Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară și inima așa de dulce, grea, ca ramura ce toamna se-mpovară de greutatea roadei de pe ea.   Asemeni unui mare cer cu stele, mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac, și-adânci de-atuncea-s gândurile mele, de aur glodul inimii, sărac.   Acestea toate să ți le plătesc nu voi putea, ci lasă-mă măcar, risipitorul meu, să te iubesc, din darurile tale dându-ți dar. (Daruri)

Iubirea este aripa pe care Dumnezeu a dat-o sufletului spre a se urca la El.

Marile iubiri sunt rare, ca si capodoperele.