Dansează cu picioarele, cu ideile, cu cuvintele și mai trebuie să adaug că trebuie să fii capabil să dansezi și cu pana?
(Amurgul idolilor)
© CCC
În jurul eroului, totul devine tragedie, în jurul semizeului, totul, dramă satirică, iar în jurul lui Dumnezeu, totul devine – ce? Poate că “lume?”
(Dincolo de bine și de rău, 1886)
Viața… mai plină de mister – din acea zi în care a venit peste mine, ca un mare eliberator, gândul că viața poate fi un experiment al celui ce cunoaște.
(Știința voioasă, Cartea a patra, fragmentul 324, 1882)
Astfel descrie Nietzsche acea experiență definitorie pentru gândirea sa.
Ne întrebăm: cum mergem mai departe? Nietzsche zicea: „O să vină o vreme – şi a şi venit – în care nu va mai exista aproapele, ci departele nostru”. Era ateu şi recunoştea cu durere că nu-L mai are pe Dumnezeu. Îşi numea ateismul „infirmitatea mea”. Astăzi nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Asta ne taie rădăcinile; iar o lume fără rădăcini este o lume fără morală. Nu se poate trăi fără modele.
Cine nu se teme de întunecimile mele, găsi-va sub chiparoşii mei poteci de trandafiri înfloriţi.
Din adâncul inimii iubim numai pe copilul nostru şi opera noastră.
(Așa grăit-a Zarathustra)
Fiecărui suflet îi aparţine altă lume; fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsă.
(Așa grăit-a Zarathustra 3, 317)