Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
Dragostea este farmecul cantecului pasarilor si cel mai dulce parfum al trandafirului.
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Din iubirile nesincere rămân în suflet numai melancolicul avertisment al falsității și experiența evaporării lor.
(Iubirea la Stendhal)
Cel ce iubește femeia este vărul soarelui.
Proverb turcesc
© CCC
Dragoste: o nebunie temporara vindecabila prin casatorie sau prin indepartarea pacientului de influentele care au provocat tulburarea.
De nu mă poți iubi, frumoaso, -
Căci altul ți-e stăpân pe veci -
De ce, când te-ntâlnesc în cale
O clipă - ochii nu ți-i pleci?
De nu mă poți iubi, frumoaso,
Întoarce-ți ochii de la mine;
Tu știi ispita ce se-ascunde
În fundul apelor senine;
În prefăcuta-mi nepăsare,
În genele mereu plecate,
Tu nu-nțelegi mărturisirea
Iubirii mele zbuciumate?
De nu mă poți iubi, femeie,
Întoarce-ți ochii - căci ma tem
Să nu le-ntunece lumina
Întaiul dragostei blestem!…
În dragoste, regii și cerșetorii sunt egali.
Proverb indian
© CCC
Focul vânăt e gonit de vânt,
zările-au uitat să mă mai doară…
de iubire-ntâia oară cânt,
la scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul
Că uitând întregul tău trecut
Tu să nu mai poţi pleca la altul.
Tu – mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci
n-aş mai şti nici versul ce înseamnă
de-aş atinge-aceste braţe reci
şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ
Departarea mi-ar părea uşoară…
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară...
(Focul vânăt)
Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune și revelează. Pentru iubire noi trăim și murim. Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire.
Această forță explica totul și oferă sens vieții. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care ființa umană nu a învățat să o controleze după voința sa.
(fragment extras din scrisoarea lui Albert Einstein către fiica sa, Lieserl Einstein)
''Pașii în doi'' trebuie să se potrivească! Numai că, spre deosebire de dans, care se poate învăța, ''pașii aceia în doi'', care reprezintă Iubirea și Compatibilitatea, EXISTĂ SAU NU EXISTĂ!
Anonim
Nimeni nu e capabil să iubească tot timpul pe cea pe care o va iubi mereu.
© CCC
... multe ti se vor ierta, pentru ca mult ai iubit!
Cand iubesti pe cineva, ai intotdeauna ceva sa-i spui sau sa-i scrii, pana la sfarsitul timpurilor.
(Geai)
© CCC
Este uimitor cat de mult seamana, in reactiile simtirilor, doi oameni care iubesc, oricat ar parea ca au caractere diferite.
Nu exista sase sau sapte minuni ale lumii. Exista doar una singura: iubirea.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.