O, mai cu seamă seara te iubesc,

când lucrurile par nedesluşite,

când porţile se-nchid c-un ritm firesc

şi iedera începe să palpite,

 

când arborii-s mai tainici şi mai mari

şi când se-aud fântânele mai bine,

îmbucură-mă! Fie să apari,

chiar de vei trece-n oră fără mine.

 

Arată-mi-te iarăşi respirând

ca apele de lună îmbiate.

Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt,

căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.

 

Adu-ţi aminte de un biet dactil,

de un fragment fragil de poezie

pe care ţi l-am strecurat, subtil,

pe un pătrat lunatic de hârtie.

 

E seara dulce ca un elixir

şi arborii par turnuri lungi de pace,

iar cerul, ca hlamida de emir,

mai străluceşte, vrând să ne împace.

 

O, mai cu seamă seara te iubesc,

femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.

Citesc şi mă citeşti, şi te citesc,

şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte.

(De dragoste)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.