Citate de Georges Duhamel

Marea tactica a femeilor consta in a convinge ca iubesc atunci cand nu iubesc, si in a-si ascunde iubirea atunci cand iubesc. © CCC

Primele bilețele de dragoste sunt cele pe care ochii le lansează. © CCC

Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm. Și totuși tu-mi șoptești: "Mi-așa de dor de tine!" (Dorul)

De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem…

Cearta dintre indragostiti face dragostea si mai puternica. Amantium irae amoris integratio est. (Terentius, Andria)

Iluziile dragostei pot fi mai plăcute; dar cine nu ştie, de asemenea, că sunt mai puţin durabile? (Legăturile primejdioase)

Marile suflete nu sunt acelea care iubesc prea des (vorbesc de o iubire violenta): ele au nevoie de o inundare de pasiune spre a le zgudui si a le umple. Cand insa incep a iubi, iubesc mult mai bine.

Iubirea este creatorul banuielilor.

Nu exista nimic cu desavarsire trist in sine.

In dragoste, cel care se vindeca primul este intotdeauna cel mai bine vindecat.

Dragostea nu este un dat, pur si simplu. Trebuie sa arati ca esti aleasa, iar a fi aleasa inseamna ca cineva trebuie sa faca ceva pentru a-si obtine aleasa.

Dragostea răsărise în calea noastră, aşa cum din pământ răsare într-o ulicioară un ucigaş — ne lovi pe amândoi deodată! Astfel loveşte fulgerul, şi tot aşa pumnalul! De altminteri, ea, mai târziu, susţinea că lucrurile nu stau aşa, că ne iubeam de mult, de când lumea, fără să ne cunoaştem, fără să ne fi văzut vreodată… (Maestrul și Margareta)

In prietenie, iti incredintezi taina. Dar in dragoste, iti scapa, fara sa vrei. Poti sa te bucuri de increderea unei fiinte fara sa te bucuri de dragostea ei; cel care se bucura de dragostea cuiva nu are nevoie de destainuire sau de incredere, totul ii este deschis. (Caracterele - Despre inima) 

Desigur, poți iubi pe cineva, dacă nu-l cunoști destul de bine.

Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCC

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)

Este sfîşiat între două nevoi contradictorii, cea de a se arunca la picioarele tale ca să te adore şi să-ţi mărturisească toată dragostea lui, şi cea de a te răni, de a-ţi face rău pentru a lupta împotriva a ceea ce îi inspiri. Iubirea îl îngenunchează şi îl face să-şi scoată ghearele în acelaşi timp. Acesta este motivul pentru care tu îl torturezi şi îl obsedezi în cel mai înalt grad. (Atentat)

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot… Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi. E liniştea de aur. E seara de cristale. Candori rătăcitoare trec legănând copacii. Şi dincolo de toate prin vis pârâul clar printre mărgăritare spre infinit aleargă… Singurătate! Totul e limpede şi stins… Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot… Iubirea e departe… Nepăsătoare, calmă, inima-i liberă. Nici veselă, nici tristă. Culori, parfumuri, brize şi cântece o fură… Parcă-ar pluti pe lacul unor simţiri imune… Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot… Parcă-ai putea cu mâna s-atingi eternitatea… (Oră imensă)