Citate de Georges Duhamel

Iubirea este arhitectul universului.

Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte Şi iubirile noastre - Se cade poate să-mi aduc aminte - După restrişti totdeauna venea bucuria fierbinte. (Podul Mirabeau)

Marile suflete nu sunt acelea care iubesc prea des (vorbesc de o iubire violenta): ele au nevoie de o inundare de pasiune spre a le zgudui si a le umple. Cand insa incep a iubi, iubesc mult mai bine.

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)

Sunt aproape convins de faptul ca, in iubire, oamenii care ar trebui sa se intalneasca nu se intalnesc niciodata.

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire. Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate Atinge al meu suflet când străbate Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.   Şi te iubesc cu zilnică iubire, În paşnic fel, în zori, pe scăpătate - Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate, Curat, aşa cum fugi de linguşire.   Şi te iubesc cu patimă avută În vechi dureri şi cu credinţa care Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.   Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare, Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută Te voi iubi în moarte şi mai tare.   (Sonetul 43, Sonnet XLIII, Cum te iubesc?) traducere Maria Banuş

Mai intai iubesti natura. Abia mult mai tarziu ajungi la om.

Nu există bărbat care să iubească o femeie și care să nu dorească să vină la ea pentru a-şi reînnoi curajul, pentru a-şi rezolva problemele. Şi asta va fi sursa principală a dorinţei lui pentru ea. Cu toţii suntem atât de temători, cu toţii suntem atât de singuri, cu toţii avem atât de mult nevoie din afară de asigurarea propriei noastre demnități de a exista. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.

Cred in binefacerile prieteniei, cand ajunge pana la daruirea de sine.

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

E atâta ură Strânsă între noi, Sunt atâtea ziduri, Sunt atâtea ploi.   Sunt atâtea visuri Care ne-au minţit Şi-o atât de rece Lamă de cuţit.   Tu mai treci prin rouă, Eu mai dau prin gropi Şi-s aceleaşi urme Sub aceiaşi plopi.   Dar e-atâta ură Dincolo de drum Cât s-ajungă toate Pulbere şi scrum.   Eu mai vin pe-acasă, Tu mai plângi un an Şi-s atâtea vorbe Aruncate-n van.   Sunt atâtea lanţuri Sunt atâtea chei - Ce mai pot să-ţi dărui, Ce mai poţi să-mi iei? (Cântec de dragoste)

Sa iubesti pentru a fi iubit, e omenesc: dar sa iubesti pentru a iubi, e aproape ingeresc.

Există două feluri de statornicie în iubire: unul provine din faptul că găsim necontenit, în persoana pe care o iubim, noi temeiuri de a o iubi, și altul din faptul că ne facem o cinste din a fi statornici.

De vrei, voi înceta să mai cânt. De privirea mea face mereu să-ţi zvâcnească inima, voi întoarce privirea de la tine. De te cutremuri la întâlnirea mea, mă voi depărta din calea paşilor tăi. De fiinţa-mi te stinghereşte - atunci când flori îşi împletesc degetele tale - voi fugi din grădina-ţi singuratică. De apa pârâiaşului tău e neliniştită la trecerea corăbiei mele, nu voi mai vâsli spre ţărmul tău.

Sunt captivul celor o mie de ființe pe care le iubesc. (Stanțe și poeme) © CCC

Ce e iubirea? E o nebunie, E bucurie sau melancolie? Bucurii, mai ales, Sunt multe sau nici una? Ce e iubirea? Dacă doriți, Cea mai dulce nebunie! Plină de bucurie și melancolie: Amândouă! În tristețea ei, merită toată bucuria, Dacă doriți! Vă rog, unde, Iubirea se-ascunde? Rămâne îndelung Oriunde? O poți lega când o găsești; Vă rog, unde? Cu zilele de primăvară Iubirea vine și pleacă: Pe munți, prin văi Se află căile Iubirii. Apoi te părăsește și te dezamăgește În zilele de primăvară. (Ce e iubirea?) © CCC

Sufletul pereche este ceea ce aspiram noi si am vrea sa intelegem despre noi, este ceea ce consideram a fi perfectiune, puritate si nemarginire la propria noastra fiinta.

Indragostitul, cand dragostea-l orbeste, Iubeste si cusurul fiintei ce-o iubeste.

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC