Georges Duhamel
Georges Duhamel, 30 iun. 1884 – 13 apr. 1966, născut la Paris, medic, scriitor și poet francez, membru al Academiei Franceze. Georges Duhamel este, de asemenea, tatăl muzicologului și compozitorului Antoine Duhamel și bunicul jurnalistului scriitor Jérôme Duhamel. A trăit 82 de ani.
Sfâșiat între cele două vocații ale sale de medic și de scriitor, Georges Duhamel a decis să nu sacrifice niciuna dintre ele. Astfel, pe când încă studia la facultate, a creat împreună cu prietenii săi Charles Vildrac și Jules Romains un atelier de creație literară numit „l’Abbaye”. Alături de alți autori tineri, aceștia împărtășeau roadele muncii lor comune.
Inițial, poezia l-a fascinat pe Duhamel, dar experiența sa de chirurg militar în timpul războiului i-a inspirat curând două opere de ficțiune, printre care „Civilizație”, Premiul Goncourt în 1918, care i-a adus celebritatea.
În 1935, a fost ales membru al Academiei Franceze al cărei secretar permanent a fost între 1944 și 19464. A devenit apoi un președinte foarte activ pentru reînnoirea Alianței Franceze posbelice, organism privat, care are statutul de asociație cu scop nelucrativ, recunoscută de utilitate publică, și a cărei misiune este promovarea limbii și culturii franceze în străinătate.
Ulterior, a început să scrie două cicluri de romane, unul în jurul ciudatului personaj, anti-eroul „Salavin”, celălalt intitulat Cronica familiei Pasquier (Chronique des Pasquier).
Autor proteic, a încercat, de asemenea, să scrie note de călătorie și eseuri filozofice, Cântărirea sufletelor (La Pesée des âmes).
A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură de douăzeci și șapte de ori.
Opere principale:
– romanele: Spovedanie în miez de noapte, 1920; Jurnalul lui Salavin, 1927, 5 vol.; Cronica familiei Pasquier, 1933 – 1945, 10 vol.; Scene din viața viitoare, 1930.
Citate asemanatoare
-
Nu suntem responsabili de gandurile noastre, ci de consimtamantul ce le acordam, prefacandu-le in fapte.N-ai nevoie intotdeauna de speranta ca sa pornesti la actiune si nici de izbanda ca s-o duci la capat.Sunt oameni care fac rationamente nesfarsite inainte de a admite o evidenta.Nu-i nevoie sa intelegi pe cineva ca sa-l iubesti.Cand ma gandesc la oameni, gasesc ca sunt atat de vrednici de dragoste. As vrea sa le spun numai lucruri prietenesti, sa-mi descarc inima in inima lor, as vrea sa ma asociez proiectelor si actiunilor lor, as vrea sa ocup un loc in viata lor, sa le arat ca sunt in stare de statornicie, de credinta, de spirit de jertfa.Orice om e mai putin nefericit cand poate sa-si deschida inima.Un act de adevarat devotament este rezultatul unei cugetari care cantareste totul si alege; o consecinta ferma si senina a unei mari dezbateri interioare.Cu siguranta ca a te crede in stare de o mare afectiune este o dovada de mare orgoliu.Cred in binefacerile prieteniei, cand ajunge pana la daruirea de sine.Cred ca nu exista om care sa vrea sa-si schimbe cu adevarat si in intregime esenta, cu indiferent care alt om. Ne-ar placea sa avem trasaturile, prestanta, cultura, averea altuia. Dar nu radacinile, nu fiinta interioara, nu lucrul acela care e eul, un eu pe care il preferam, totusi, chiar daca il uram.“Noroc” - acesta-i numele pe care cei slabi il dau curajului.Nu exista nimic cu desavarsire trist in sine.Dacă vrei să găseşti în drumul tău prietenie, gingăşie şi poezie, ia-le cu tine.Trebuie sa deosebim curajul de diversele lui caricaturi: laudarosenia sau indrazneala. Curajul nu exclude prudenta si nici circumspectia, dimpotriva.Justitia pura e neinduratoare, dupa cum mila cea mai mare nu e dreapta.Specia umana fiind, in mare, incorigibila, fiintele de elita se disting prin capacitatea de a-si corecta defectele.La baza virtutii sta greseala.Nu trebuie sa cauti intotdeauna ce se ascunde dincolo de fapte. Faptele ajung si nimic mai mult.Omul trebuie sa ramana ceea ce este.Chiar si in culmea fericirii, oamenii continua sa aspire spre mai mult.Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.