Cand ma gandesc la oameni, gasesc ca sunt atat de vrednici de dragoste. As vrea sa le spun numai lucruri prietenesti, sa-mi descarc inima in inima lor, as vrea sa ma asociez proiectelor si actiunilor lor, as vrea sa ocup un loc in viata lor, sa le arat ca sunt in stare de statornicie, de credinta, de spirit de jertfa.
Un act de adevarat devotament este rezultatul unei cugetari care cantareste totul si alege; o consecinta ferma si senina a unei mari dezbateri interioare.
Omul trebuie sa ramana ceea ce este.
Indoiala vine cu trebuinta de control.
Amanarea este hotul care iti fura timpul.
Lucrul care nu e crezut de nimeni nu poate fi demonstrat adeseori.
Nu-i nevoie sa intelegi pe cineva ca sa-l iubesti.
Indoielnic?...acela care se indoieste si de propria lui indoiala.
Sa stii sa te indoiesti.
A nu fi sigur este, cred, unul dintre lucrurile esentiale ale rationalitatii.
Cred in binefacerile prieteniei, cand ajunge pana la daruirea de sine.
Nu exista nimic cu desavarsire trist in sine.
Nu suntem responsabili de gandurile noastre, ci de consimtamantul ce le acordam, prefacandu-le in fapte.
Nu trebuie sa cauti intotdeauna ce se ascunde dincolo de fapte. Faptele ajung si nimic mai mult.
Cine îi întâlnește, cine îi vede, o repetă. Ernest a jurat că nu, că aproape niciodată nu a ieșit singur cu ea. S-ar putea să se fi întâmplat doar o singură dată. Dar nu este suficient? Că o sută de oameni i-au văzut în acea zi este absolut la fel ca și cum s-ar fi arătat în public, nu doar o dată, ci de o sută de ori. Sfinte Sisoe! Are nevoie lumea să facă o anchetă cu martori de susținere și să precizeze date pentru a stabili dacă o dată sau de mai multe ori au mers la o plimbare prin puritatea simpatiei și tandrețea fraternității lor?
(Marele ocnaș)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.