Cand ma gandesc la oameni, gasesc ca sunt atat de vrednici de dragoste. As vrea sa le spun numai lucruri prietenesti, sa-mi descarc inima in inima lor, as vrea sa ma asociez proiectelor si actiunilor lor, as vrea sa ocup un loc in viata lor, sa le arat ca sunt in stare de statornicie, de credinta, de spirit de jertfa.
Specia umana fiind, in mare, incorigibila, fiintele de elita se disting prin capacitatea de a-si corecta defectele.
Ce crezi oare ca a fost viata oamenilor care s-au ridicat deasupra obisnuitului? O lupta continua.
Influente suferim cu totii, si celor mai multi le vine greu (daca nu chiar imposibil) sa se desprinda de ele…Ei gasesc la altii ceea ce le este comun…si mai sufera si influenta locului si timpului. Dar lucrul e fara importanta cand ai ceva anume, ceva personal de adaugat… Sensibilitatea, spiritul nostru.
Ce vrei sa fii? Eu insumi! Atat. Dincolo de asta, nu pot fi nimic.
Cu siguranta ca a te crede in stare de o mare afectiune este o dovada de mare orgoliu.
Nu are aceeasi putere cuvantul celor ce sunt fara glorie si al celor ce o au.
Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar.
O doctrina puternica si tanara este in mod firesc intoleranta…orice convingere care se manifesta acceptand legitimitatea convingerii adversarului se condamna la inactivitate; e lipsita de forta, lipsita de eficacitate…Totusi noi trebuie sa introducem printre oameni spiritul de toleranta, avem cu totii dreptul sa fim ceea ce suntem, si omul de langa noi nu ne poate interzice sa fim ceea ce suntem in numele propriilor sale principii…; trebuie sa avem libertatea de a gresi, cu conditia ca adevarul sa se bucure si el de o libertate asemanatoare; adevarul va birui intotdeauna la momentul oportun.
Chiar si in culmea fericirii, oamenii continua sa aspire spre mai mult.
Mii de soiuri printre oameni ce nu seamana-ntre ele!
Alte doruri ii framanta, si ii mana alte stele.