Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "fantana"

Nu scuipa în apa din fântână,

De nevoie, s-ar putea s-o bei dacă-i la-ndemână.

(Leul și șoarecele)

© CCC

Gheaţă şi pară,

cer şi fântână,

nume de Ţară:

Limba Română.

Tânăr meleag,

doină bătrână,

foşnet de steag:

Limba Română.

Floare pe ram,

bob în ţărână,

nume de neam:

Limba Română.

Clipa pe care

Vecia o-ngână,

Dorul cel Mare:

Limba Română.

Când nu vom mai fi,

din noi o fărâmă

în ea va trăi…

Limba Română.

(Limba Română)

Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina,

Firelor de lămâiţă

Li se uscă rădăcina.

 

Peste creştet de dumbravă

Norii suri îşi poartă plumbul,

Cu podoaba zdrenţuită

Tremură pe câmp porumbul.

 

Şi cum de la miazănoapte

Vine vântul fără milă,

De pe vârful șurii noastre

Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

 

De viforniţa păgână

Se-ndoiesc nucii, bătrânii,

Plânge-un pui de ciocârlie

Sus pe cumpăna fântânii.

(Toamnă)

O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Şi-i aur cantilena havuzelor în cor.

E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.

Ca-ntr-o visare trează păşesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor şi floarei.

(Duminică de primăvară)

(traducere de Ion Frunzetti)

Suave astenii de primăvară

și cugetarea-ntr-un impas difuz

și verb rotund ca un sigil în ceară

abia ghicit și dulce la auz.

 

Prin vârstă iarăși iezere alpine

privind, spre cer, orbite de lumini –

Poetul vă previne: vremea vine

până și-n cer să fim printre vecini.

 

Venim cu sentimentul primăverii

acut, în toți, uitând că ore bat.

Genealogic arbori, merii, perii

ne smulg din vârsta timpului uscat.

 

Acum pe umeri ridicăm lumina

și ducem orele, distrați pe mâini.

Albi de nesomn suntem precum hermina

și străvezii de parc-am fi fântâni,

și străvezii de parc-am fi fântâni.

(Sentimentul primăverii)

O, mai cu seamă seara te iubesc,

când lucrurile par nedesluşite,

când porţile se-nchid c-un ritm firesc

şi iedera începe să palpite,

 

când arborii-s mai tainici şi mai mari

şi când se-aud fântânele mai bine,

îmbucură-mă! Fie să apari,

chiar de vei trece-n oră fără mine.

 

Arată-mi-te iarăşi respirând

ca apele de lună îmbiate.

Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt,

căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.

 

Adu-ţi aminte de un biet dactil,

de un fragment fragil de poezie

pe care ţi l-am strecurat, subtil,

pe un pătrat lunatic de hârtie.

 

E seara dulce ca un elixir

şi arborii par turnuri lungi de pace,

iar cerul, ca hlamida de emir,

mai străluceşte, vrând să ne împace.

 

O, mai cu seamă seara te iubesc,

femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.

Citesc şi mă citeşti, şi te citesc,

şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte.

(De dragoste)

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, şi roz, şi pur,

Vis de albastru şi de-azur,

Te mai văd, te mai aud!

 

Oh, punctează cu al tău foc,

Soare, soare…

Corpul ce întreg mă doare,

Sub al vremurilor joc.

 

Dintr-un fluier de răchită

Primăvară,

La fântână

Te îngână

Pe câmpia clară

 

Verde crud, verde crud …

Mugur alb, şi roz, şi pur,

Te mai văd, te mai aud!

Vis de albastru şi de-azur.

(Note de primăvară)

Primăvara nu are atâtea flori,

Toamna, atâția struguri copți,

Vara, atâtea arșițe fierbinți,

Iarna, atâtea reci înghețuri,

Nici marea nu are atâția pești,

Nici Beauce, atâtea recolte,

Nici Bretania, atâtea nisipuri,

Nici Auvergne, atâtea fântâni,

Nici noaptea, atâtea limpezi făclii,

Nici pădurile, atâtea ramuri,

Pe cât port eu în inimă, pentru tine,

Iubita mea, tristețe și durere.

(Primăvara, volumul Iubirile)

Copyright © CCC

De cate ori o putere noua tasneste in noi, ni se tulbura sufletul ca apa unei fantani in care s-a desfundat un izvor nou.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.