Citate de Alexandru Andriţoiu

Iată zile-ncălzitoare După aspre vijelii! Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Primăvara-ncântătoare Scoate iarba pe câmpii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Lumea-i toată-n sărbătoare, Ceru-i plin de ciocârlii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Păcat zău de cine moare Şi ferice de cei vii. Vin Floriile cu soare Şi soarele cu Florii.   Copiliţă, nu vrei oare, Nu vrei cu mine să vii, Când Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii?   Să culegem la răcoare Viorele albăstrii? Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii.   Eu ţi-oi da de orice floare Mii de sărutări şi mii. Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii.   Iar tu dulce, zâmbitoare, Te-i face că te mânii… Hai! Floriile-s cu soare Şi soarele cu Florii. (Floriile)

Primăvara nu are atâtea flori, Toamna, atâția struguri copți, Vara, atâtea arșițe fierbinți, Iarna, atâtea reci înghețuri, Nici marea nu are atâția pești, Nici Beauce, atâtea recolte, Nici Bretania, atâtea nisipuri, Nici Auvergne, atâtea fântâni, Nici noaptea, atâtea limpezi făclii, Nici pădurile, atâtea ramuri, Pe cât port eu în inimă, pentru tine, Iubita mea, tristețe și durere. (Primăvara, volumul Iubirile) Copyright © CCC

Primavara este anotimpul pentru planuri si proiecte. (Anna Karenina) © CCC

În anul acela, primăvara a început devreme şi pe neaşteptate, ca totdeauna în Polesie. Pe ulițele satelor au pornit să gâlgâie pârâiaşe cafenii, scânteietoare, spumegând furioase în jurul bolovanilor din cale şi ducând repede cu ele aşchii şi pene de gâscă. În băltoacele uriașe se oglindea cerul albastru, pe care pluteau, rostogolindu-se, nori albi şi rotunzi. Streşinile au pornit să cânte. Vrăbiile gureşe, adunate în stoluri pe sălciile de lângă drum, ciripeau asurzitor. Pretutindeni se simțea clocotul voios şi nestăpânit al vieţii. (Olesia, cap. IV)

Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat și anul ăsta zâna primăvară, cu toate-acestea noi ne-am bucurat de parcă-ar fi venit întâia oară.   Contrazicându-mă cu mine însămi și-n sfârșit, riscând să-mi stric pantofii prin noroi, m-am dus să vad ce flori au răsărit în parcul vast si gol de lânga noi.   De mult nu mă-ncercase așa dor de viață și călcam nerăbdătoare; simțeam cum se-nfioară sub picior pamântul umed, fecundat de soare.   Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe, să-i sărut (trecusem până-atunci de-atâtea ori pe lângă ei și nici nu i-am văzut)   Iar ceru-albastru, vag, nedefinit (ca rochiile care ies la spălat), cu capul dat pe spate l-am privit și l-am găsit de-a dreptul minunat.   Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri, delicați - ca niște firmituri lăsate-n dar de primăvară, printre pomi-ntunecați.   M-am aplecat cu inima batând, dar când era să-i rup, nici eu nu stiu de ce si cum, dar mi-a venit în gând că pentru ei paharu-i un sicriu.   Și m-am întors spre casă mai agale, c-o oboseală fericită-n pași, iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale, în schimb, aveam în suflet toporași. (Toporași)

O, mai cu seamă seara te iubesc, când lucrurile par nedesluşite, când porţile se-nchid c-un ritm firesc şi iedera începe să palpite,   când arborii-s mai tainici şi mai mari şi când se-aud fântânele mai bine, îmbucură-mă! Fie să apari, chiar de vei trece-n oră fără mine.   Arată-mi-te iarăşi respirând ca apele de lună îmbiate. Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt, căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.   Adu-ţi aminte de un biet dactil, de un fragment fragil de poezie pe care ţi l-am strecurat, subtil, pe un pătrat lunatic de hârtie.   E seara dulce ca un elixir şi arborii par turnuri lungi de pace, iar cerul, ca hlamida de emir, mai străluceşte, vrând să ne împace.   O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Suave astenii de primăvară și cugetarea-ntr-un impas difuz și verb rotund ca un sigil în ceară abia ghicit și dulce la auz.   Prin vârstă iarăși iezere alpine privind, spre cer, orbite de lumini - Poetul vă previne: vremea vine până și-n cer să fim printre vecini.   Venim cu sentimentul primăverii acut, în toți, uitând că ore bat. Genealogic arbori, merii, perii ne smulg din vârsta timpului uscat.   Acum pe umeri ridicăm lumina și ducem orele, distrați pe mâini. Albi de nesomn suntem precum hermina și străvezii de parc-am fi fântâni, și străvezii de parc-am fi fântâni. (Sentimentul primăverii)

Fetele sunt trandafirii din cununa vietii. Trandafirii si fetele dau stralucire primaverii. (traducere CCC - Copyright ©2013)

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit; Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă; Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.   Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele; Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui, Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele; Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!   Ce străluciri, ce poze de încântare pline! Flori de migdal şi piersic, corolele clătind, Vibrează ca o roză roire de albine, Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.   Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură! Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc; Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură, Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.   Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete; Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur, Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete Pe pajiştea tivită de cerul de azur.   Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde... Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir; Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde. O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir! (Amiază paşnică)

Pământul râde în flori. © CCC

Sub zăpadă, pe câmpie, A sunat un clopoţel, Nimeni nu l-a auzit, Doar un gingaş ghiocel.   Ghiocei, mai mulţi deodată, Din somn dulce se trezesc, Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene Ies în grabă… şi-înfloresc.   Iepuraşi şi vrăbiuţe Sar, aleargă să îi vadă: Ce frumoase floricele Răsărite pe zăpadă.   Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă… Chiar sunt flori adevărate, Gingaşe, plăpânde, albe Şi nespus de… ne-nfricate.   Soarele pe cer zâmbeşte, Se opreşte-n loc uimit: De atâta frumuseţe Şi zăpada s-a topit.

Un aer călduț, parfumat Sub cerul de-un pal ivoriu, În vale pârâul umflat aleargă sălbatec și viu.   În zori m-a trezit sărutarea trimisă pe-o rază de soare; Lumina-neca depărtarea - tot răul murise-n uitare.   Veni pe aripă de vânt O veste frumoasă din cer. Și-acuma bătrânul pământ Își lasă cojocul de ger.   E vestea ce-o murmură seara zefirul. Pădurea o știe; Sosește de-acum Primăvara, să bucure lumea pustie.   Prin dealuri sărace, se-aude un zvon care crește mereu. Îl spună pârâului unde Îl cântă tot sufletul meu.   O floare albastră și crudă se-nalță sfioasă spre soare și cată la loc să se-ascundă de firea zăpezii ce moare.   Tu soare, trimite lumina în raze bogate spre noi și fă să răsară-n grădină frunzișul, pe arborii goi. (Primăvara)

Primavara este un întreg poem. Vorbim despre ea, o exersăm, o așteptăm. (Noaptea în Paris) © CCC

Fluturi pe ziduri, Rituri sau riduri, Îngeri pe gânduri, Scorburi sau scânduri, Muguri pe ramuri, Hațuri sau hamuri, Semn pe iubire, Mir sau uimire, Cercuri pe ape, Stele sau sape, Pâine pe masă, Carte sau casă, Care pe care, Miere sau sare, Umbre pe gheaţă, Clipe sau viaţă, Rouă pe buze, Spuze sau scuze, Nufăr pe umăr, Nume sau număr, Viţă sau vină, Iarbă divină. (Cap de primăvară)

Nici o iarnă nu durează o veșnicie; nici unei primăveri nu îi trece rândul. © CCC

Aprilie este cea mai crudă lună, ea crește liliac din pământul amorțit, amestecă amintirea și dorința, trezește rădăcini adormite cu ploaia de primăvară. © CCC

Vreau sa fac cu tine ce face primavara cu ciresii.

Treptat, nopţile se încălzeau. În bezna lor adâncă și umedă se simțea munca creatoare și nevăzută a naturii. (Olesia, cap. IV)

Ce viu e-al firii

Chip luminos!

Ce mândru soare,

Ce plai voios!

E-n floare-acum

Orice vlăstar,

Şi glasuri mii

Pe crengi răsar.

De-avânt şi cânt

Tot omu-i plin.

O, câmp, o, cer!

O, râs senin!

O, tu, iubire,

Dalbă splendoare,

Ca-n zori un abur

Pe munţi în zare!

Tu-nfiorezi

Proaspăta glie

Şi-al firii imbold,

Iar lumea re-nvie.

O, dulce fată,

Ce dragă-mi eşti!

Ce calzi ţi-s ochii!

Cât mă iubeşti!

Precum ciocîrliei

Cântare şi-azur,

Iar florii o boltă

Cu aerul pur,

Aşa-mi eşti tu dragă,

Şi-o flacără sunt!

Tu, ce duh tânăr,

Extaz şi avânt

Spre vers şi dansuri

Îmi dăruieşti,

Fii pururi ferice,

Precum mă iubeşti!

(Cântec de mai)

(Traducere Teodor Boşca)

Ger târziu de primăvară,

Ger uitat de iarna sură

Prin zăvoiul zgribulit,

Cu omătul netopit.

 

Pe sub tufe de răsură,

A adus cu el aseară

Vânt din munte,

Ploi mărunte,

Grindină cât un grăunte

Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

 

A trecut pe ulicioară

Şi s-a dus

Pe deal în sus,

Şi pe geamuri mi-a lăsat

Fir de ferigă presat,

Flori de zahăr, stele reci

Şi căsuţe de culbeci.

 

Şi-n lumina dimineţii,

Geamurile mele par

File dintr-un vechi ierbar,

Unde-ar fi presat băieţii

Ierburi nalte şi-nfoiate,

Albe flori înfrigurate,

Adormite-n fund de lacuri

Din răscrucea altor veacuri.

(Primăvară în glumă)