Suave astenii de primăvară
și cugetarea-ntr-un impas difuz
și verb rotund ca un sigil în ceară
abia ghicit și dulce la auz.
Prin vârstă iarăși iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini –
Poetul vă previne: vremea vine
până și-n cer să fim printre vecini.
Venim cu sentimentul primăverii
acut, în toți, uitând că ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din vârsta timpului uscat.
Acum pe umeri ridicăm lumina
și ducem orele, distrați pe mâini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
și străvezii de parc-am fi fântâni,
și străvezii de parc-am fi fântâni.
(Sentimentul primăverii)
Intoarcem pe dos o cugetare ca pe o haina, ca sa ne folosim de ea in mai multe randuri.
Cine-si cugeta prea mult sentimentele, sfarseste prin a-si sentimentaliza cugetarile.
O cugetare nobila este un copac frumos; ea ne ocroteste si o auzim, imprejur… ploaia care nu ne uda.
Este ascuns in fiecare secol din viata unui popor complexul de cugetari, care formeaza idealul lui, cum in samburele de ghinda e cuprinsa ideea stejarului intreg.
Sunt cugetari care sunt stele si altele, simpli licurici: lumea nu se indreapta dupa acestea din urma.
Un act de adevarat devotament este rezultatul unei cugetari care cantareste totul si alege; o consecinta ferma si senina a unei mari dezbateri interioare.
Diamantele nu se gasesc decat in vagaunile intunecate ale pamantului, iar adevarurile nu se gasesc decat in adancurile cugetarii.