Când te pierzi în valul vieţii
Trist la ţărm doar eu rămân:
Braţe fără de nădejde,
Navă fără de stăpân.
*
Cum se turbură izvorul
Când din el drumeţul bea,
Astfel mă înfioră dorul
Când răsari în calea mea.
*
Tu eşti aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te mişti, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.
*
Eu sunt trubadurul. Lira
Este sufletul din tine,
Am să cânt din al tău suflet
Să fac lumea să suspine.
(Catrene)
Idealurile se aseamana cu stelele: nu le poti atinge, in schimb te poti orienta.
Idealul este calauza sufletului omenesc.
De glasul tău s-a ridicat cântarea
De mersul tău se leagănă pământul
De ochii tăi se-nseninează marea.
Împătimit e farmecul palorii
Când mă privesc de sub umbroase gene
Cu ochii ei, adânc-adormitorii.
(cca. 1882)
(De glasul tău s-a ridicat cântarea...)
Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal. Da-o, ori nu te lasa iubit.
Exista ceva si mai trist decat pierderea idealurilor: implinirea lor.
Viata omului numai atunci e pretioasa cand urmareste un ideal.
O societate nu evolueaza si nu se afirma decat daca i se propun ori i se impun idealuri cu mult peste puterile ei de a le realiza.
As vrea sa fiu omul unui singur vis.
Ca sa se realizeze macar o parte in viata, idealurile in sine ale spiritului trebuie sa fie cu totul irealizabile, absolut utopice.