Citate de Mihai Eminescu

Pe aceeaşi ulicioară Bate luna în fereşti, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti! Şi aceiaşi pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alţii ochii tăi acum, Numai eu, rămas acelaşi, Bat mereu acelaşi drum. Ah, subţire şi gingaşă Tu păşeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Şi lăsându-te la pieptu-mi, Nu ştiam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Şi de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca şi alte dăţi, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăţi!

…Norilor, o, norilor, Unde-i țara florilor? Unde ea acum trăiește, Iară câmpul înverzește Și codrul văzând-o crește; Și când trece prin grădină Toți copacii i se-nchină Și încep să înflorească, Pe ea s-o împodobească ­ Căci văzând-o, toată țara Crede că e primăvara. (Între nouri și-ntre mare) Între nouri și-ntre mare - recită Adrian Pintea

Vorbeşte-ncet, urmează înainte Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Căci vorba ta-i ca lamura de miere Şi înţelesul ei e prea cuminte.   Să pot să te privesc încet – n-aş cere. Nimica alta, scumpe înger sfinte, Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Ş-arată milă, dragoste, durere.   Tu, idol scump şi dulcea mea lumină, Rămâi în braţul meu întotdeauna Căci numai ţie al meu suflet se închină.   Vorbeşte-ncet, priveşte-mă într-una... De chipul tău viaţa mea e plină: Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna. (Vorbeşte-ncet)

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.

Cati oameni sunt intr-un singur om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii.

Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.

Un popor nu este decat ocolul pe care il face natura pentru a ajunge la sase-sapte oameni mari.

E trist ca nimeni să te ştie, Dar şi mai trist să-ţi zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deşi ai fost ca Dumnezeu.   Unde sunteţi, iubiri deşarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu faţa ta?   În viaţa lumii acestie, Ce-i fără capăt şi-nceput, În toată neagra veșnicie O clipă numai te-am avut.   De-atunci te chem din întuneric Şi amintirea ta dezmierd Până ce răsari… un vis himeric, Abia răsari… şi iar te pierd.   Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult… Tot mai puţină armonie… Pustiu din ce în ce mai mult.   Şi din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Şi-n mângâieri, de tot sărac. (E trist ca nimeni să te ştie)

Poporul român este o enigmă și un miracol istoric. (Invaziile barbare și popularea Europei, 1937) “O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană. Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”. © CCC

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.

Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă.

Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Adevărul e unul pentru toţi, dar fiecare popor îşi are minciuna sa, pe care o numeşte ideal.

Munca este legea lumii moderne, ce nu are loc pentru lenesi… Temeiul unui stat e munca si nu legile… bogatia unui popor nu sta nici in bani, ci iarasi in munca… Fiecare, si mare, si mic, datoreaza un echivalent de munca societatii in care traieste… Cand munca unei clase dintr-un popor nu mai echivaleaza drepturile de care se bucura, atunci acea clasa e corupta, chiar ea traieste din traficul unei munci straine…; noi credem, insa, ca un sistem care, oricat s-ar imbogati patriotii, are ca rezultat moartea reala a unei natii, e tot ce se poate mai rau si mai ucigas ca sistem.

Dragostea este un vis şi o părere, o haină strălucită aşezată peste durere.