Citate de Franz Mehring

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Eroii nu mor niciodata pentru natiunile din care s-au nascut sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plasmuit din nou.

Popoarele vor fi fericite atunci cand educatia integrala a cetatenilor se va bizui pe adevar si dreptate.

Fortele vii ale unui neam pot fi stanjenite o vreme; cand le vine insa ceasul, inmuguresc si infloresc cu putere irezistibila.

Adevăratul republicanism este suveranitatea poporului… Exista drepturi naturale şi imprescriptibile pe care o intreagă naţiune nu are dreptul să le incalce.

Nefericit poporul care are nevoie de eroi! (Galileo Galilei, 1938)

Esti tare cand in lupta te sprijina poporul.

Vai de poporul lipsit de incredere in sine insusi! Nu-i este dat sa savarseasca fapte mari!

Poporul nu e numai forta care creeaza toate valorile materiale, el este totodata izvorul unic si nesecat al valorilor spirituale, el este primul filozof si poet - primul atat in timp, cat si in ceea ce priveste frumusetea si genialitatea creatiei: el este cel ce a faurit toate maretele poeme, toate tragediile lumii, ca si acea monumentala opera care se numeste istoria culturii universale.

Guvernarile formeaza caracterul natiunilor.

Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Destinele glorioase ale popoarelor nu depind nici de forta lor numerica, nici de intinderea teritoriala a tarilor, ci de chipul in care se pricep si slujesc civilizatia.

Poporul român este o enigmă și un miracol istoric. (Invaziile barbare și popularea Europei, 1937) “O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană. Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”. © CCC

Un popor nu este decat ocolul pe care il face natura pentru a ajunge la sase-sapte oameni mari.

Orice progres apare ca un sacrilegiu fata de ceva sacru, ca o rebeliune impotriva starilor vechi, pe cale de disparitie, dar sanctificate prin obisnuinta.

Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă. (Misterul Sfinţilor Inocenţi) "Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii."." (Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai - Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale) © CCC

Popor, alege-ti sefi, nu stapani!

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)