Citate de Marianne Moore

Poporul nu e numai forta care creeaza toate valorile materiale, el este totodata izvorul unic si nesecat al valorilor spirituale, el este primul filozof si poet - primul atat in timp, cat si in ceea ce priveste frumusetea si genialitatea creatiei: el este cel ce a faurit toate maretele poeme, toate tragediile lumii, ca si acea monumentala opera care se numeste istoria culturii universale.

Ce sunt toate framantarile popoarelor decat nazuinta de a realiza ideea dreptului lor, de a apara aceasta idee, atat in relatiile dintre popoare, cat si in acelea dintre clasele sociale.

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Cu cat un popor e mai putin civilizat, cu atat are mai multe cuvinte straine in limba.

Adevărul e unul pentru toţi, dar fiecare popor îşi are minciuna sa, pe care o numeşte ideal.

Nu insusiri intelectuale sau virtuti speciale determina locul pe care-l ocupa diferitele popoare in mersul culturii umane, ci dezvoltarea economica respectiva.

Așa cum transmiterea bolii dă naștere bolii, transmiterea încrederii poate da naștere încrederii. © CCC

Popoarele cele mai civilizate sunt la fel de aproape de barbarie ca si fierul cel mai lustruit, de rugina.

Nefericit poporul care are nevoie de eroi! (Galileo Galilei, 1938)

Exista doua feluri de patriotism: unul alcatuit din toate vrajbele, din toate prejudecatile, din toate adversitatile grosolane pe care popoarele indobitocite de regimuri interesate sa le dezbine le nutresc unele fata de altele… celalalt, e alcatuit, dimpotriva, din toate adevarurile, din toate drepturile, care sunt un bun comun al popoarelor.

Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă. Din această ţară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece şi muzică. Neamul acesta va renaşte şi lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârşit, tot ceea ce el posedă din conştiinţa universală.

Psihologia care explică totul nu explică nimic, iar noi rămânem în continuare în dubiu. © CCC

Nu sunt adept al parerilor cu caracter general despre popoare intregi… Cred ca oameni buni si rai se gasesc in toate natiile.

O natiune are dreptul sa se conduca dupa interesul ei, in marginea cerintelor morale, fara indeplinirea carora se savarseste o derogare de la umanitate.

Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă. (Misterul Sfinţilor Inocenţi) "Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii."." (Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai - Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale) © CCC

Poporul român este o enigmă și un miracol istoric. (Invaziile barbare și popularea Europei, 1937) “O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană. Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”. © CCC

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Irlandezii spun că necazul tău este și necazul lor și bucuria ta este și bucuria lor? Aș dori să pot crede acest lucru. Sunt tulburată, sunt nemulțumită, sunt irlandeză. © CCC

Un popor, care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi.

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.