Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.
Ce sunt toate framantarile popoarelor decat nazuinta de a realiza ideea dreptului lor, de a apara aceasta idee, atat in relatiile dintre popoare, cat si in acelea dintre clasele sociale.
Fapturile pe care le-am iubit au fost acelea care au iubit in mine ceea ce, fara iubirea lor, nu ar fi meritat sa supravietuiasca.
Popoarele vor fi fericite atunci cand educatia integrala a cetatenilor se va bizui pe adevar si dreptate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.