Citate de Marchizul de La Fayette

Nefericit poporul care are nevoie de eroi! (Galileo Galilei, 1938)

Când un popor împovărat sub lanțuri grele ezită să le rupă cu propriile mâini, poate schimba cu ușurință tiranii, dar nu își poate câștiga niciodată libertatea. © CCC

Cu cat un popor e mai putin civilizat, cu atat are mai multe cuvinte straine in limba.

Nu insusiri intelectuale sau virtuti speciale determina locul pe care-l ocupa diferitele popoare in mersul culturii umane, ci dezvoltarea economica respectiva.

Omenirea si-a castigat batalia. Libertatea are acum o ţară. [Revoluția americană (1763-1791), din care a facut parte Razboiul de Independenta al SUA (1775-1783), a culminat cu apariția unui stat independent și suveran in America de Nord, Statele Unite ale Americii. Această luptă a trezit in Europa un val de simpatie pentru americani; mulți voluntari, precum nobilul francez La Fayette, polonezul Kosciuszko Tadeusz sau germanul Von Kalb s-au inrolat alături de americani.]

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Esti tare cand in lupta te sprijina poporul.

Ce sunt toate framantarile popoarelor decat nazuinta de a realiza ideea dreptului lor, de a apara aceasta idee, atat in relatiile dintre popoare, cat si in acelea dintre clasele sociale.

Prima condiţie a unui român este să creadă că poporul român este aşa cum sunt pomii, cum sunt animalele, cum e regnul mineral sau vegetal sau animal... Ce face poporul român e mai puţin important decât faptul că el este pe lume.

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

Exista doua feluri de patriotism: unul alcatuit din toate vrajbele, din toate prejudecatile, din toate adversitatile grosolane pe care popoarele indobitocite de regimuri interesate sa le dezbine le nutresc unele fata de altele… celalalt, e alcatuit, dimpotriva, din toate adevarurile, din toate drepturile, care sunt un bun comun al popoarelor.

Nu sunt adept al parerilor cu caracter general despre popoare intregi… Cred ca oameni buni si rai se gasesc in toate natiile.

Eroii nu mor niciodata pentru natiunile din care s-au nascut sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plasmuit din nou.

Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă. (Misterul Sfinţilor Inocenţi) "Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii."." (Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai - Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale) © CCC

Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.

Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.

Nici un popor nu e atat de decazut incat sa nu merite sa te jertfesti pentru el, daca ii apartii.

O natiune are dreptul sa se conduca dupa interesul ei, in marginea cerintelor morale, fara indeplinirea carora se savarseste o derogare de la umanitate.

Parerea care va inabusi pe cea a poporului este ea insasi menita pieirii.

Imi vine greu sa cred ca e de dorit ca lumea intreaga sa piarda orice culoare nationala, orice originalitate de simtire si de gandire.