Citate de Dimitrie Gusti

Adevărul e unul pentru toţi, dar fiecare popor îşi are minciuna sa, pe care o numeşte ideal.

Ah! Popor nestatornic care se supune celei mai ușoare adieri! Vai de cel ce se sprijină pe această trestie! (Maria Stuart, 1801)

Imi vine greu sa cred ca e de dorit ca lumea intreaga sa piarda orice culoare nationala, orice originalitate de simtire si de gandire.

Calitatile morale ale unui popor atarna - facand abstractie de clasa si de rasa - de starea sa economica...Deci conditia civilizatiei statului este civilizatia economica.

Ospitalitatea natiunilor este inceputul fraternitatii oamenilor. Ori, fraternitatea oamenilor, acesta e scopul.

Irlandezii spun că necazul tău este și necazul lor și bucuria ta este și bucuria lor? Aș dori să pot crede acest lucru. Sunt tulburată, sunt nemulțumită, sunt irlandeză. © CCC

Un amic este un frate, un frate pe care-l alegi singur. Arta prieteniei este, se stie, grea si nu oricine este capabil sa o manuiasca… adevarata prietenie… semnul tovarasiei de nazuinte… Puritatea prieteniei, taria ei irezistibila ce leaga pe vecie, pe viata si dupa moarte, consta numai in comunitatea de nazuinte.

Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă. (Misterul Sfinţilor Inocenţi) "Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii."." (Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai - Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale) © CCC

Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica. Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.

Un popor, care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi.

Pentru ca un popor care abia se naste sa poata gusta maximele sanatoase ale politicii si sa urmeze regulile fundamentale ale ratiunii de stat, ar trebui ca efectul sa poata deveni cauza, ca spiritul social, care trebuie sa fie opera institutiei, sa prezideze la crearea insasi a acestei institutii; si ca oamenii sa fie, inainte de a exista legi, ceea ce trebuie sa fie datorita legilor.

Clemenceau intruchipa si exprima Franta. In masura in care o simpla fiinta omeneasca, marita in chip miraculos, poate fi cumva o natiune, el a fost Franta. Fantezia zugraveste popoarele ca animale simbolice - leul britanic, vulturul american... cocosul galic. Dar batranul Tigru, cu originala si eleganta lui bereta, cu mustata sa alba si ochii sai arzatori, ar fi o mascota mai potrivita pentru Franta decat orice oratanie din curte.

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Cand sustine dreptul la existenta si la libera dezvoltare a fiecarui popor, sentimentul national e un simbol de actiune, nu numai perfect legitim, dar si de o incontestabila etica. El poate deveni chiar sublim, atunci cand, ca in razboaie, duce la sacrificiile supreme. Cand insa, proclamand superioritatea indiscutabila a unor anumite natiuni si inferioritatea iremediabila a celorlalte, lupta ca sa asigure celor dintai putinta de a dispune, dupa bunul lor plac, de cele din urma, nationalismul inceteaza de a mai fi un sentiment respectabil, fiindca nesocoteste justetea si ameninta pacea.

Poporul român este imprevizibil: trece de la grația supremă la servitutea voluntară în câteva ore.

Poporul nu e numai forta care creeaza toate valorile materiale, el este totodata izvorul unic si nesecat al valorilor spirituale, el este primul filozof si poet - primul atat in timp, cat si in ceea ce priveste frumusetea si genialitatea creatiei: el este cel ce a faurit toate maretele poeme, toate tragediile lumii, ca si acea monumentala opera care se numeste istoria culturii universale.

O natiune are dreptul sa se conduca dupa interesul ei, in marginea cerintelor morale, fara indeplinirea carora se savarseste o derogare de la umanitate.

Esti tare cand in lupta te sprijina poporul.

Nu sunt adept al parerilor cu caracter general despre popoare intregi… Cred ca oameni buni si rai se gasesc in toate natiile.

Tine minte ce-ti spun eu: daca poporul asta va fi candva sters de pe harta, nu va fi nici fiindca l-ar ocupa rusii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenta, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepasare si din complicitatile interne oferite oricarui inamic.