A crea versuri pentru melodii este ca și cum ai avea un mic filon în tine și am știut întotdeauna că într-o zi acest filon se va epuiza.
(Le Figaro, 22 iulie 2015)
© CCC
Când scriu, melodia este întotdeauna cea care îmi vine prima în minte și se întâmplă să fie cazul ca cele mai frumoase melodii să fie triste, iar versurile urmează tonul melodiei.
© CCC
Compoziția arhitectonică este geometrică, eveniment de ordin vizual în primul rând, eveniment antrenând judecăți de cantitate, de raporturi, aprecieri de proporții. Proporțiile provoacă senzații, iar perindarea acestor senzații corespunde melodiei din muzică.
Curcubeu
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.
Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.
E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.
Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.
Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.
Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?
La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.
(Lorelei)
Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Si parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.
(Miraj de iarnă)
Cel ce canta trece de la bucurie la melodie, cel ce asculta trece de la melodie la bucurie.
O natiune se afirma in istoria universala mai puternic prin biruintele spirituale si culturale decat prin izbanzi militare ori politice. Acestea din urma sunt vremelnice si nesigure, dupa anumite constelatii si situatii, in timp ce un vers nou, o melodie noua, o gandire originala, o fapta morala impunatoare, tot ce contribuie efectiv la sporirea si imbogatirea tezaurului spiritual comun al omenirii, aduce natiunilor un prestigiu permanent si o justificare deplina a dreptului lor la existenta, alaturi de natiunile mari ale lumii.
Frumosul este un lucru minunat si straniu, pe care artistul il plamadeste din haosul lumii prin framantarea sufletului sau. Iar dupa ce l-a zamislit, nu oricui ii este dat sa-l cunoasca. Pentru a-l patrunde, trebuie sa incerci si tu trairile artistului. E o melodie care te invaluie si, pentru a o putea asculta in inima ta, ai nevoie de intelegere, simtire si fantezie.