Françoise Hardy

Françoise Madeleine Hardy, 17 ian. 1944 – 11 iun. 2024, născută la Paris, compozitoare, interpretă și actriță franceză. A trăit 80 de ani.

Repertoriul lui Françoise Hardy, bazat pe melodii melancolice pe care le prefera, este în mare măsură o reflectare a îndoielilor, întrebărilor și anxietății pe care le trezeau în ea frământările relațiilor sentimentale și nostalgia în general. La apogeul carierei sale, a cântat în franceză, engleză, germană, italiană.

Cunoscută mai ales pentru interpretarea baladelor sentimentale melancolice, Hardy s-a impus la începutul anilor 1960 ca o figură principală a valului yé-yé (muzica pop franceză a anilor 1960, denumire cu conotații peiorative, inițial, din partea intelectualilor)  și a devenit o emblemă culturală în Franța și la nivel internațional. Pe lângă franceza maternă, ea a cântat și în engleză, italiană și germană. Cariera ei muzicală a durat peste 50 de ani, cu peste 30 de albume de studio lansate.

După ce a promovat bacalaureatul în 1961, Françoise Hardy și-a achiziționat prima chitară, a luat primele lecții de canto și a semnat primul ei contract discografic cu Casa de discuri Vogue, cu Jacques Wolfsohn. În 1962, au apărut primele sale patru titluri de 45 rpm (rotații pe minut).

“Tous les garçons et les filles” (Toți băieții și toate fetele) este titlul primului cântec de pe primul album al cântăreței Françoise Hardy, lansat în 1962. Piesa a fost scrisă și compusă de Françoise Hardy care avea doar 18 ani la acea vreme. În această melodie, autoarea își exprimă frustrarea de a fi singură și neiubită de nimeni în timp ce toți cei din jurul ei erau într-o relație.

Cântecul Tous les garçons et les filles a făcut înconjurul lumii și s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare.

În continuare, s-a clasat pe locul 5 la Eurovision cu cântecul L’Amour s’en va. A avut și prima sa experiență cinematografică cu Château en Suède (Castel în Suedia), un film de Roger Vadim bazat pe romanul lui Françoise Sagan.

A urmat lansarea albumului Le 1er Bonheur du jour (Prima fericire a zilei). În 1965, când era îmbrăcată de André Courrèges și Paco Rabanne, Françoise Hardy a cântat la hotelul Savoy din Londra în fața tuturor vedetelor din capitala Angliei. Ulterior, i-a cunoscut chiar și pe Beatles, Rolling Stones și pe fotograful David Bailey.

În 1967, artista și-a creat propria etichetă, Asparagus, ca răspuns la supranumele dat de prezentatorul de radio și televiziune Philippe Bouvard, L’Endive du twist (Andiva twist-ului), din cauza siluetei sale longiline.

Pe albumul Comment te dire adieu (Cum să-ți spun adio) cântă melodiile lui Serge Gainsbourg (Comment te dire adieu), Patrick Modiano (Etonnez-moi, Benoît) și Leonard Cohen (Suzanne).

Cariera lui Françoise Hardy a continuat cu noi albume create după dorințele ei și noile sale prietenii. Așa că în 2004, a apărut albumul Tant de belles choses unde ea și Jacques Dutronc oferă un frumos moment de complicitate în piesa Puisque vous partez en voyage.

De asemenea, a colaborat cu Henri Salvador pentru titlul Le Fou de la reine. Rezultatele multiplelor sale întâlniri au dus, în 2006, la compilarea celor mai frumoase duete ale sale intitulate Parenthèses (Paranteze), alături de Alain Souchon, Julio Iglesias și Arhur H pentru a numi doar câteva.

Artistă enigmatică, emblema anilor șaizeci, și-a aflat în mod natural locul în noul cântec francez.

În anul 2015, aproape de sfârșitul vieții, a publicat eseul Opinii neautorizate (Avis non autorisés) care a fost un succes editorial. În acest eseu, Hardy revine asupra parcursului vieții sale, împărtășindu-și admirațiile, supărările, dragostea pentru literatură și exprimîndu-și gândurile despre societate, boală și bătrânețe.

Se pare că nu o interesau fotografiile, interviurile, emisiunile TV, nimic din publicitate în general. Singura ei pasiune era scrisul. Scria tot timpul, noaptea, acasă, ziua, aproape peste tot, în mașină, în patul său și, mai ales, stând pe cada din baia hotelului în care era găzduită uneori, pentru că spunea că sunetul chitarei ei rezona bine cu pereții placați cu faianță. “Scria cu un zel de admirat. Nu scrii atâtea lucruri frumoase întâmplător…” declara fotograful și regizorul francez Jean-Marie Périer.

Cu un stil muzical pop-melancolic, rock și folk a creat melodii unice și atractive. Melodii ca Le temps de l’amour, Mon amie, la rose și Comment te dire adieu au devenit nu numai succese discografice, ci și adevărate clasice ale genului care transcend timpul și spațiul emoționând generații de public.

Cuvintele sale exprimă adesea emoții profunde și oneste despre iubire, viață și experiențele personale creând un liant special cu auditorii săi.

A fost, de asemenea, și o emblemă a modei cu un stil vestimentar simplu, dar sofisticat. Apărea adesea în ținute în trend, îmbinând eleganța cu modernitatea.

Alături de compoziție, a devenit interesată de astrologie, în care vedea o completare a psihologiei.

A fost căsătorită cu Jacques Dutronc, a fost mama lui Thomas Dutronc, și el cântăreț.

***

Yé-yé : stil de muzică pop care a apărut în Europa de Vest și de Sud la începutul anilor 1960. Termenul francez yé-yé a fost derivat din engleză, „yeah! yeah!”, popularizat de trupele britanice de muzică beat, precum Beatles. Stilul s-a extins la nivel mondial ca rezultat al succesului unor figuri precum compozitorii francezi Sylvie Vartan, Serge Gainsbourg și Françoise Hardy. Yé-yé a fost o formă particulară de contracultură care și-a extras cea mai mare parte din inspirație din rock-and-roll-ul britanic și american. Elementele stilistice suplimentare ale compoziției cântecelor yé-yé includ stilurile baroc, exotic, pop, jazz și cântecul francez.