Citate de Dimitrie Gusti

Cine vrea sa se ridice deasupra celorlalti trebuie sa se pregateasca de lupta, sa nu dea inapoi in fata nici unei greutati.

Toti oamenii mari au fost la inceput ignorati.

Un amic este un frate, un frate pe care-l alegi singur. Arta prieteniei este, se stie, grea si nu oricine este capabil sa o manuiasca… adevarata prietenie… semnul tovarasiei de nazuinte… Puritatea prieteniei, taria ei irezistibila ce leaga pe vecie, pe viata si dupa moarte, consta numai in comunitatea de nazuinte.

O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.

In viata, nu trebuie sa te gasesti pe tine insuti, in viata, trebuie sa te creezi pe tine insuti.

Trateaza-i pe oameni ca si cum ar fi ceea ce ar trebui sa fie si ajuta-i sa devina ceea ce sunt capabili sa fie. © CCC

Ce crezi oare ca a fost viata oamenilor care s-au ridicat deasupra obisnuitului? O lupta continua.

Daca incerci intotdeauna sa fii un om obisnuit, nu vei sti niciodata cat de uimitor poti fi. © CCC

Există în ea o încredere, o bucurie și o putere ascunsă care trebuie descoperite, ca un izvor printre frunze. (Scrisoare către Jacques Rivière) © CCC

Era un om atat de mare, incat am uitat defectele lui.

Intelegeti-ma! sacrificiul voluntar, facut in deplina constiinta si liber de orice constrangere, jertfa de sine spre binele tuturor, acesta este, dupa mine, semnul celei mai inalte dezvoltari a personalitatii.

Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.

Oamenii mari sunt meteori care se mistuie pentru a lumina universul.

Nu poti fi decat ceea ce esti. Relaxeaza-te! Viata are nevoie de tine asa cum esti. © CCC

Cand cade un vultur, cine poate sti in ce fund de prapastie se va opri? Prabusirile unui om se masoara intotdeauna dupa inaltimea la care se ridicase.

Adevarata revolutie trebuie cuprinsa in spirite si stari, si nu in cuvinte si formule.

Nesocotindu-mă niciodată o persoană atât de importantă [pentru a fi o personalitate marcantă a culturii române], nu m-am gândit la atributele care mă caracterizează. De altfel, de mic copil am suferit de o timiditate inhibitorie faţă de lumea din jur. M-a stăpânit toată viaţa, în ciuda jovialităţii mele. Nimeni n-a ştiut şi, probabil, n-a bănuit ce chin era pentru mine luarea cuvântului în public. Fiecare seminar, fiecare curs, fiecare conferinţa erau insoţite de un trac care-mi oprea cuvintele în gât. Făceam aproape totdeauna crize de tahicardie, din pricina efortului, a emoţiei, dar mai ales de teamă că n-am să izbutesc să spun tot ce trebuie spus, să dau auditoriului satisfacţia unei comunicări depline. Dar fie rutina, fie apropierea studenţilor de mine, mi-au dat încredere în ceea ce făceam şi în ceea ce urmăream: să le lărgesc orizontul de cultură, să-i fac să iubească literatura, să-i înalţ spre lumea valorilor. Rezultatele au fost treptat tot mai bune. Studenţii veneau la mine nu numai pentru chestiuni de specialitate, ci şi cu întrebări de viaţă, ca la un duhovnic. Până astăzi primesc mărturiile afecţiunii lor. Unii vin să mă vadă chiar la Văratec, alţii îmi scriu sau îmi trimit cărţile lor, cu calde evocări ale anilor lor de formaţie.

În fiecare dintre noi locuiesc două persoane, una dintre ele certând-o pe cealaltă pentru cele săvârşite.

De fapt, judecând retrospectiv, îmi descopăr un talent pedagogic, nu în sensul rece şi uscat al termenului, ci ca o dorinţă caldă de comunicare, izvorâtă din dragostea de oameni şi, deopotrivă, din cea de cultură. N-am nici un fel de ambiții, am vrut ca toţi să ajungă să ştie măcar cât ştiu eu. Deşi în setea mea de cunoaştere, niciodată satisfăcută, aveam veşnic treaz gândul imperfecţiunii mele, în ciuda faptului că citeam în cinci-şase limbi străine (+ latina). Ceea ce m-a susţinut şi mă susţine acum cu mai multă putere, a fost credinţa. N-am scos crucea de la gât niciodată, iar Biblia, spre unanima surprindere (chiar şi a mea), a rămas, cum se ştie, în fruntea bibliografiei date de catedra de istorie a Literaturii Universale şi Comparate. De aceea am convingerea că tot ceea ce am făcut pozitiv în viaţa mea a fost ocrotit de Sus.

Personalitatea si nu principiile imping vremurile inainte.