Denumim spiritul unui om modul lui obisnuit de a gandi. Exista in fiecare din noi o anumita deprindere care-l stapaneste, il sileste sa priveasca mai intai aici, apoi acolo, sa priveasca vreme indelungata sau putina vreme, repede sau incet, ii sugereaza imaginile, filozofia sau zeflemeaua, pentru ca necesitatea a devenit pentru ei caracter, vointa, gust.
Un om nu se poate resemna cu propria sa discontinuitate… el nu poate permite nici timpului, nici fiintei sale, nici contului pe care il are la banca sa-i dicteze o filozofie a vietii, ci are nevoie sa-si creeze el insusi un cadru moral care sa-i asigure continuitatea sa ca personalitate.
Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.
Cand cineva imprumuta prea mult de la altii, da prea putin de la sine.
Ideile mari pornesc intotdeauna din sufletele mari. Cei mici se multumesc sa stea inchisi in egoismul lor, ca intr-o cetate, unde nu poate patrunde lumina stralucitoare a altruismului. Neavand nici un ideal, traiesc fara a cunoaste suprema fericire a vietii: puterea si dorinta de a lupta pentru triumful adevarului.
Personalitatea este binele suprem...Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.