Creaţia e o chemare, un strigăt de luptă pe care e mai bine să nu-l auzi, dacă nu eşti în stare să-l urmezi.
E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.
Unde sunteţi, iubiri deşarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu faţa ta?
În viaţa lumii acestie,
Ce-i fără capăt şi-nceput,
În toată neagra veșnicie
O clipă numai te-am avut.
De-atunci te chem din întuneric
Şi amintirea ta dezmierd
Până ce răsari… un vis himeric,
Abia răsari… şi iar te pierd.
Ca la un zvon ce lin adie
Urechea țin, mereu ascult…
Tot mai puţină armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.
Şi din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Şi-n mângâieri, de tot sărac.
(E trist ca nimeni să te ştie)
Singurii prieteni demni de interes sunt aceia care pot fi chemati la patru dimineața.
© CCC
Dacă avea să vadă chemarea aceea magică în ochii lui, nimic n-ar mai fi fost în stare s-o oprească. Iubirea-şi rîde de lacăte. Ea avea să facă marele sacrificiu. Toate strădaniile ei aveau să fie să ajungă să-i împărtăşească gîndurile lui. Mai scumpă decît orice pe lume avea să fie ea pentru el şi avea să-i aurească zilele cu multă, multă fericire.
(Ulise)
Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decat acela pe care e chemat sa mearga.
…Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce stii ca este adevarul in gandirea ta si pentru ceea ce simti ca este frumos in inchipuirea ta, numai aceasta iti pune pe frunte semnul celor chemati.
Acolo unde nu-i putere,
nicio chemare nu se cere,
cand nu poti fi ce-ar trebui,
fii numai ceea ce poti fi.