Citate despre Iubire

Mi-e teama de tine cand esti langa mine; te iubesc cand esti departe de mine; fuga ta ma atrage, cantarile tale ma opresc locului: sufar, dar pentru tine, ce n-as suferi eu bucuros!

Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele; cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.

Sa iubesti inseamna, in mod esential, sa vrei sa fii iubit.

Metaforele sunt periculoase. Dragostea incepe printr-o metafora. (Insuportabila usuratate a fiintei) © CCC

Purtăm fiecare o dragoste-n noi, dar eu pentru tine şi tu... pentru alta. şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi, eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.   Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt, dar eu de la tine şi tu de la alta, şi braţul în vis ţi-l văd mângâind, dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta...   Şi ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu ştie decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta. (Delir)

Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.

Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC

Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.

Aşadar, ea îmi spuse că ieşise în ziua aceea din casă, cu flori galbene în braţe, ca eu, în sfârşit, s-o găsesc, şi că, dacă nu ne-am fi întâlnit, s-ar fi otrăvit, pentru că viaţa-i era pustie. Da, dragostea ne lovise fulgerător, am înţeles acest lucru chiar în aceeaşi zi, chiar peste un ceas, când ne-am pomenit, fără să ne dăm seama, lângă zidul Kremlinului, pe chei. Stăteam de vorbă, ca şi cum nu ne-am fi despărţit decât ieri, parcă ne cunoşteam de ani şi ani. (Maestrul și Margareta)

Imi plac in dragoste cei nesatui - ii plang si-i admir. Au ceva din eroismul tragic al indraznetilor care vor sa treaca oceanul inot.

Zorii si amurgul iubirii ti se arata prin incurcatura in care te afli cand te vezi singur cu celalalt.

Dragostea este un vis şi o părere, o haină strălucită aşezată peste durere.

Sofronia-i fecioara; el - Olind... De-un crez cu ea, sfios cum ea-i frumoasă, Nimic cerându-i, mult nespus dorind, Puțin sperând că ea-i va fi crăiasă, Necutezând, nu-i spune-ncinsul jind. (Ierusalimul eliberat)

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Toate întrebările astea-s pur academice, spuse ca un oracol Russell, din umbra lui. Vreau să spun, dacă Hamlet e în realitate Shakespeare, sau Iacob întaiul, sau Essex. Ca şi discuţiile clericilor despre  istoricitatea lui Isus. Arta trebuie să ne reveleze nouă idei, esențe spirituale fără formă.  Întrebarea suprema în ce priveşte o operă de artă este din cat de adancă viaţă izvorăşte. Pictura lui Gustave Moreau este pictura ideilor. Poezia cea mai profundă a lui Shelley, cuvintele lui Hamlet, ne aduc mintea în contact cu înţelepciunea veşnică, lumea ideilor lui Platon. Tot restul sunt doar speculaţiile unor învăţăcei, bune pentru învăţăcei. (Ulise)

Cum eşti tu acum, aşa am fost noi odinioară. (Ulise) © CCC

Oh! Cat este de crud sa iubesti atunci cand te-ai despartit de fiinta iubita! © CCC

Mi-e lira-n părăsire azvârlită De cănd spre tine sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărate Să cânt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă și se zbate: Ce vultur cu aripile tăiate Nu-și geme soarta lui înlănțuită? În ochii tăi mi-am îngropat avântul, - Deși, ca-n ei să nu-mi găsesc mormântul, Mă lupt cu mine și cu voia sorții!... …Și te iubesc cu-nfiorarea vagă Pe care-o dă presentimentul morții… Și te urăsc că-mi ești atât de dragă ! (De profundis)

Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte.