Citate despre Arta

Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…) Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…) Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.

Daca am putea, nu zic sa oprim in loc, dar sa prelungim minutele de emotie pe care ni le da muzica, am fi mai mult decat oameni…a iubi muzica inseamna a-ti asigura un sfert din fericire.

Nu ratiunea apreciaza operele literare, ci o stare particulara a sensibilitatii care se numeste gust.

Femeia a adus păcatul pe lume. (Ulise)

Arta este o colaborare intre Dumnezeu si artist, si cu cat face artistul mai putin, cu atat mai bine. © CCC

Iubirea e cea care canta acum; vechiul cantec dulce al iubirii. (Ulise)  

Emotiile estetice au darul de a induiosa si invada inimile omenesti.

Fiecare viaţă e alcătuită din multe zile, zi după zi. Umblăm prin noi înşine, întîlnind tîlhari, fantome, uriaşi, bătrîni, tineri, soţii, văduve, cumnaţi. Dar întotdeauna întîlnindu-ne pe noi înşine. (Ulise)

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Arta nu poate exista desprinsa de viata, si cu atat mai putin impotriva ei.

Care este cel mai de seama lucru in arta? Cel care este cel mai de seama si in celelalte manifestari ale vietii: mandra libertate a gandirii.

Esența artei este Poezia.

Arta! Dacă nu aș avea aceste patru litere magice în zare, aș muri. Dar pentru artă nu am nevoie de nimeni altcineva; depind de mine. Și dacă eșuez, nu sunt nimic și nu mai pot trăi. Arta! O văd ca pe o mare lumină foarte departe acolo şi uit de orice altceva. Merg cu ochii ațintiți spre această lumină. Sunt cam bătrână pentru a începe, mai ales pentru o femeie. Dar voi încerca. © CCC

Un scriitor ar trebui să scrie cu ochii, iar un pictor să picteze cu urechile. © CCC

Arta este produsul cel mai specific uman, definind toate diferentele specifice dintre om si orice altceva.

Poate că asta, iubirea care ar fi putut fi, era ceea ce sufla peste chipul ei cu trăsături delicate, uneori o expresie de încordare abia simţită, un înţeles tăinuit, asta poate aprindea în ochii ei frumoşi un dor straniu, dăruindu-i un farmec căruia puţini îi puteau rezista. De ce au oare femeile ochi atît de vrăjitoreşti? (Ulise)

Rostul artei nu este visul, ci viata. Actiunea trebuie sa tasneasca din spectacolul actiunii.

Stilul… expresia fireasca a gandului dezlipit de lume.

Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocrotitoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde, pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung, lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logodnica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sărăcie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor. (Ulise)