Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa!
Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el.
Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea.
După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat.
Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis.
Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.
Prin practicarea, sau in contactul cu arta, se creeaza incetul cu incetul o stare de dezinteresare sufleteasca, ce poate servi ca baza a vietii morale, a carei esenta este lepadarea egoismului.
Nu putem avea o lume în care toată lumea este o victimă. "Sunt aşa pentru că tatăl meu m-a făcut aşa. Sunt aşa pentru că soţul meu m-a făcut aşa". Da, într-adevăr, suntem modelaţi de traume care ni se întâmplă. Dar atunci trebuie să preiei comanda, trebuie să preiei controlul, eşti responsabil.
© CCC
Arta este fiica libertății.
© CCC
Arta este oglinda magica pe care o creezi pentru a reflecta visele tale invizibile in imagini vizibile. Pentru a-ti vedea fata folosesti o oglinda de sticla; foloseste-ti operele de arta pentru a-ti vedea sufletul.
Arta își datorează originea Naturii însăși... această creație frumoasă, lumea, a furnizat primul model, în timp ce profesorul inițial a fost acea inteligență divină care nu numai că ne-a făcut superiori celorlalte animale, dar ne-a făcut ca Dumnezeu Însuși, dacă îmi pot îngădui să spun.
© CCC
Arta este o linie în jurul gândurilor tale.
© CCC
Arta a fost unul dintre marile titluri de noblete ale omului, de aceea, in amintirea posteritatii raman numai popoarele care si-au innobilat sufletul contribuind la ascensiunea posteritatii.
Practic, arta pura, fara preocupari morale si probleme, e un nonsens critic.
Emotiile estetice au darul de a induiosa si invada inimile omenesti.
Nu-ti pierde niciodata naivitatile si temerile delicate si nu-ti fie rusine de ele: e marea avutie sigura a unui artist.
Un patrimoniu literar si artistic este suprema avutie a unui neam.