Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.
Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive.
Artistul trebuie să iubească viața și să ne arate că este frumoasă. Fără el, ne-am îndoi de frumusețea ei.
(Grădina lui Epicur)
Aripa o ai sau nu o ai.
Ideea…dintr-o idee poti sa fii fericit ori sa suferi cumplit; sa mori ori sa traiesti.
Viaţa clasicului e inteligibilă, geometrică; a romanticului e cu sens ascuns. În termeni astronomici am zice: clasicul e un solar, romanticul e un selenar.
Orice arta este ridicarea vietii la gradul de ideal.
Marele rol al scriitorului: sa pacifice oamenii, sa le dea solutii de viata, sa-i indrume, sa-i abata din calea pacatului, sa le arate caile virtutii, sa-i scoata din indoiala.
Avem arta pentru ca realitatea să nu ne ucidă.
Prin practicarea, sau in contactul cu arta, se creeaza incetul cu incetul o stare de dezinteresare sufleteasca, ce poate servi ca baza a vietii morale, a carei esenta este lepadarea egoismului.
Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.
Clasicul este sănătate, romanticul, boală.
(Cugetări în proză, 1870)
Prin artă și numai prin artă ne putem perfecționa; prin artă și numai prin artă, ne putem proteja de pericolele meschine ale existenței reale.
© CCC
Arta este lupta perpetua pentru libertate. Constient sau inconstient, lupta aceasta este singura misiune perceptibila a universului moral, pe care il stimuleaza si il innobileaza.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.