Arta își datorează originea Naturii însăși... această creație frumoasă, lumea, a furnizat primul model, în timp ce profesorul inițial a fost acea inteligență divină care nu numai că ne-a făcut superiori celorlalte animale, dar ne-a făcut ca Dumnezeu Însuși, dacă îmi pot îngădui să spun.
© CCC
Singura modalitate de a te elibera de ispita este sa-i cedezi.
Artistul, ca si literatul, trebuie sa apartina timpului sau; numai cu aceasta conditie operele lui se vor transmite posteritatii. El trebuie sa apartina tarii sale, numai astfel va fi uimitor. El trebuie sa-i exprime opiniile, daca tine sa fie adevarat si admirat de ganditori. El trebuie sa se arate concret in cugetarile lui, numai astfel va avea un ideal.
Nu-ti pierde niciodata naivitatile si temerile delicate si nu-ti fie rusine de ele: e marea avutie sigura a unui artist.
Arta, ca si moralitatea, consta in a trasa linia undeva.
Dacă, în zilele noastre, grecul antic ar învia, l-am întâlni mai des la circ decât la teatru.
O opera literara nu e un simplu joc al imaginatiei, capriciul izolat al unei minti infierbantate, ci copia moravurilor inconjuratoare si semnul unei stari de spirit… pornind de la monumentele literare, s-ar putea afla modul in care oamenii au simtit si au gandit cu cateva veacuri inainte.
Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.
O masca ne spune mai multe decat o fata.
Datoria este ceea ce asteptam de la altii.
Cine traieste artistic traieste mereu doar clipa prezenta.