Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate de Gilbert K. Chesterton

Creierul omului este o maşinărie care ajunge mereu la concluzii. Dacă nu poate ajunge la concluzii înseamnă că a ruginit.

(Ereticii)

Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate. Orice om care rosteşte o îndoială creionează o religie. Scepticismul epocii noastre nu năruie credinţele, ci le produce, definindu-le conturul şi forma lor sfidătoare. Noi, cei care suntem liberali, am socotit odinioară liberalismul ca fiind un truism. Acum, el a fost contestat, şi ne agăţăm de el cu înverşunare ca de o religie. Noi, cei ce credem în patriotism, am socotit odinioară că patriotismul este raţional, şi am început să cugetăm mai mult asupra lui. Acum ştim că este nerezonabil şi îl luăm drept adevăr. Noi, cei ce suntem creştini, nu am cunoscut vreodată acel măreţ bun-simţ filozofic propriu tainei până când scriitorii anti-creştini nu ni l-au arătat.

Lungul drum spre nimicirea minţii va continua. Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să conteşti pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toţi suntem într-un vis este o poziţie raţională. A spune că suntem cu toţii treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Săbii vor fi scoase din teacă pentru a dovedi că frunzele sunt verzi în toiul verii. Vom ajunge să apărăm nu numai uluitoarele virtuţi şi judecăţi sănătoase ale vieţii umane, ci şi ceva mult mai uluitor precum universul acesta imposibil care se uită ţintă la noi. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca şi când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă şi cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut şi totuşi au crezut.

(Ereticii)

Gilbert K. Chesterton uita, deseori, unde trebuia să meargă și se spune că într-o zi, când nu și-a amintit destinația, i-a trimis soției sale o telegramă pe care scria: „Sunt la Market Harborough. Unde ar trebui să fiu? “. La care soția lui a răspuns: „Acasă.”

[Market Harborough este un oraș în comitatul Leicestershire, regiunea East Midlands, Anglia. Orașul se află în districtul Harborough a cărui reședință este.]

© CCC

Într-o zi, Gilbert K. Chesterton (plinuț, la maturitate) i-a spus „prietenului” său (slab) George Bernard Shaw: „Privindu-te pe tine, toată lumea ar crede că în Anglia domnește foametea.”, la care Shaw ar fi replicat: „Privindu-te pe tine, toată lumea ar crede că tu ești cauza.”

© CCC

Lumea s-a împărțit în conservatori și progresiști. Treaba progresiștilor este să continue să greșească. Treaba conservatorilor este să prevină corectarea erorilor.

© CCC

Educatia este, pur si simplu, sufletul unei societati, transmis din generatie in generatie.

Arta, ca si moralitatea, consta in a trasa linia undeva.

Jurnalismul constă, în mare, din a spune „Lordul John a murit!” unor oameni care n-au știut niciodată că Lordul John a trăit.

Arhitectura este alfabetul giganţilor; este cel mai mare set de simboluri realizate vreodată pentru a întâlni privirile oamenilor.

Coincidenta este un calambur spiritual.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.