Citate despre Absurd

Nu incerca sa luminezi ziua cu lampa, ca nu va observa nimeni.

Patria se cuvine asezata deasupra a tot ce exista, chiar si a zeilor, caci ea ii cuprinde pe toti... altarele zeilor si mormintele stramosilor, iata patria. Esti al ei prin comuniunea amintirilor si a sperantelor.

Un boier, călare pe-o frumoasă iapă, Trebuind să treacă într-un loc o apă Peste-o punte-ngustă – și fiind grăbit, Și-a chemat argatul și i-a poruncit: – Ia-mi în spate iapa Și mi-o trece apa! – Nu pot, zise omul lăsând nasu-n jos. – Hm! făcu boierul foarte mânios: Leneșul la toate Zice că nu poate... (Boierul și argatul)

Nihil tam absurde dici potest, quod non ab aliquo philosopho defendatur. Nu se poate afirma nimic atat de absurd incat sa nu poata fi combatut de vreun filosof.

Viata ar fi intr-adevar prea trista daca trandafiriul roi al gandurilor zburdalnice n-ar veni din cand in cand sa mangaie batranetele oamenilor cumsecade.

Numai imbecilitatea orgolioasa poate sa-si inchipuie ca a produs o opera care traieste prin ea insasi. Cea mai buna dintre ele, n-are valoare decat prin raporturile ei cu viata. Cu cat surprind mai lesne raporturile astea, cu atat opera intereseaza mai mult.

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Nu poti sa faci vreun rau, cand ai doar dragoste in suflet.

Fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi pamant. Ei sunt nedespartiti. Ar fi gresit sa spunem ca fericirea se naste neaparat din descoperirea absurdului. Se intampla la fel de bine ca sentimentul absurdului sa se nasca din fericire... (Mitul lui Sisif) © CCC "Le bonheur et l'absurde sont deux fils de la même terre. Ils sont inséparables. L'erreur serait de dire que le bonheur naît forcément de la découverte absurde. Il arrive aussi bien que le sentiment de l'absurde naisse du bonheur."

A deghiza sub cuvinte bine alese teoriile cele mai absurde, este adesea suficient pentru a le face sa fie acceptate. Déguiser sous des mots bien choisis les théories les plus absurdes, suffit souvent à les faire accepter. (Aphorismes du temps présent)

Absurdul umple lumea.

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

Nu se intampla vreo absurditate, pe care mintea sau intamplarea sa n-o poata indrepta, nici ceva logic, pe care nepriceperea si intamplarea sa nu-l faca sa dea gres.

O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati decat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecventa.

Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.

Toate schimbarile, chiar cele mai dorite, au melancolia lor. © CCC

Nudum stramen et vacuum triturare. A treiera paie fara spice.

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.

Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.

Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?