Citate despre Absurd

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.

Ligna in silvam inferre. A duce lemne in padure.

Lucernam adhibere in meridie. A purta lumanare la amiaza.

Ideea…dintr-o idee poti sa fii fericit ori sa suferi cumplit; sa mori ori sa traiesti.

Infinit mai puternice decat ratiunea si stiinta sunt ignoranta si nebunia.

Atractia pericolului sta la baza tuturor marilor pasiuni. © CCC

Judecam actiunile omenesti dupa placerea sau mahnirea pe care ne-o provoaca.

Nudum stramen et vacuum triturare. A treiera paie fara spice.

Fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi pamant. Ei sunt nedespartiti. Ar fi gresit sa spunem ca fericirea se naste neaparat din descoperirea absurdului. Se intampla la fel de bine ca sentimentul absurdului sa se nasca din fericire... (Mitul lui Sisif) © CCC "Le bonheur et l'absurde sont deux fils de la même terre. Ils sont inséparables. L'erreur serait de dire que le bonheur naît forcément de la découverte absurde. Il arrive aussi bien que le sentiment de l'absurde naisse du bonheur."

Verberare lapidem. A biciui piatra.

Adevarul are in el o forta care il face de neinvins si care-i asigura pentru totdeauna deplina biruinta.

Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.

Nu incerca sa luminezi ziua cu lampa, ca nu va observa nimeni.

Nu-ti pierde timpul batand intr-un perete, sperand ca il vei transforma intr-o usa. © CCC

Currus bovem trahit. Carul trage boii.

Nu poti sa faci vreun rau, cand ai doar dragoste in suflet.

O fapta-n sine nu dovedeste nimic. Gramada faptelor, in schimb, totalitatea, greutatea lor alcatuiesc valoarea unei fiinte umane.

Iubirea isi gaseste in ea insasi tot scopul si toata multumirea.

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.