Citate despre Absurd

Cine plange in fata presupusului neant, care e o abstractie, e tot atat de absurd ca cel care se caina ca s-a nascut.

Cand viata iti apare ca un rezervor imens de bucurii si placeri, ca un prilej unic de desfatare si nu ca o “vale a plangerilor”, e greu sa nu te crezi frustrat si nedreptatit atunci cand ti se pare ca nu ai partea ta intreaga la ospatul comun. (Si aproape intotdeauna omului i se pare acest lucru, dorintele lui fiind infinite.)

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Omul absurd spune da, si efortul sau nu va inceta niciodata.

Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit să scrii un manual de fericire. (Mitul lui Sisif)

Ideea stoica de a-ti satisface o nevoie prin suprimarea dorintei echivaleaza cu a-ti taia picioarele cand ai nevoie de pantofi.

Nihil tam absurde dici potest, quod non ab aliquo philosopho defendatur. Nu se poate afirma nimic atat de absurd incat sa nu poata fi combatut de vreun filosof.

Întrebam aseară luna gânditoare: – Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, – Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă paşii luminoase fire, Deşteptând în cale câte-o amintire, – Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…   – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.   Şi-ntrebai lumina sufletului meu: – Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, – Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…   Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.   Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită: – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită, Singură-n tăcere, tu eşti vinovată Că mă cert cu mine şi cu lumea toată. Când stelele nopţii farmec nu mai au Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…   Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!) – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.   (Şoaptele nopţii)

Verberare lapidem. A biciui piatra.

Soli lumen inferre. A adauga lumina soarelui.

Aquas infundere mari. A varsa apa in mare.

Absurdul e unul din parametrii conditiei omenesti.

Razboiul! El opreste vremea in loc si desfasoara de-a-ndaratelea pe pamant toate etapele civilizatiei omenesti.

Nu-ti pierde timpul batand intr-un perete, sperand ca il vei transforma intr-o usa. © CCC

Lucernam adhibere in meridie. A purta lumanare la amiaza.

Absurdul e si el absurd, nu e previzibil - si-n momentul in care te increzi in absurd si hazard dai dovada de o credinta rationala in absurd si hazard, credinta inconsecventa, absurda!

Nudum stramen et vacuum triturare. A treiera paie fara spice.

Nu incerca sa luminezi ziua cu lampa, ca nu va observa nimeni.

Doctor în litere şi-n filozofie “magna cum laude”, şi trebuie să am pe cineva sus ca să pot bate la maşină...?!

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)