Citate despre Absurd

Nudum stramen et vacuum triturare. A treiera paie fara spice.

Absurdul e si el absurd, nu e previzibil - si-n momentul in care te increzi in absurd si hazard dai dovada de o credinta rationala in absurd si hazard, credinta inconsecventa, absurda!

Nu poți să fii suspicios față de un copac, să acuzi o pasăre sau o veveriță de subversiune sau să contești ideologia unei violete. © CCC

Omul absurd spune da, si efortul sau nu va inceta niciodata.

Ideea stoica de a-ti satisface o nevoie prin suprimarea dorintei echivaleaza cu a-ti taia picioarele cand ai nevoie de pantofi.

Soli lumen inferre. A adauga lumina soarelui.

Poti trai acceptand absurdul, dar nu poti trai in absurd.

Verberare lapidem. A biciui piatra.

Lucernam adhibere in meridie. A purta lumanare la amiaza.

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră…   În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creştea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului meu. (Mi-a răsărit în suflet dorul…)

Absurdul e unul din parametrii conditiei omenesti.

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Nimic nu este mai firesc decat absurdul.

Razboiul! El opreste vremea in loc si desfasoara de-a-ndaratelea pe pamant toate etapele civilizatiei omenesti.

Cine plange in fata presupusului neant, care e o abstractie, e tot atat de absurd ca cel care se caina ca s-a nascut.

A deghiza sub cuvinte bine alese teoriile cele mai absurde, este adesea suficient pentru a le face sa fie acceptate. Déguiser sous des mots bien choisis les théories les plus absurdes, suffit souvent à les faire accepter. (Aphorismes du temps présent)

Nu incerca sa luminezi ziua cu lampa, ca nu va observa nimeni.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Currus bovem trahit. Carul trage boii.

Nihil tam absurde dici potest, quod non ab aliquo philosopho defendatur. Nu se poate afirma nimic atat de absurd incat sa nu poata fi combatut de vreun filosof.