Citate de Anatole France

Orice fiinta omeneasca e o creatura diferita in fiecare dintre cei care o privesc.

La crainicul de rele vesti, te uiti urat.

In arta, ca si in dragoste, instinctul este de ajuns.

Un lucru, mai ales, da farmec gandirii omenesti: incertitudinea. Un spirit care nu e mereu nelinistit, ma plictiseste sau ma irita.

Aproape cu totii ascultam de cei ce sunt ingaduitori cu slabiciunile noastre si-i consideram nu numai binevoitori, ci chiar drept singurii barbati adevarati; le-o luam insa in nume de rau celor care incearca sa ne readuca la o judecata sanatoasa.

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.

Viata ar fi intr-adevar prea trista daca trandafiriul roi al gandurilor zburdalnice n-ar veni din cand in cand sa mangaie batranetele oamenilor cumsecade.

E penibil - cand nu esti un mare intelept - sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.

Infinit mai puternice decat ratiunea si stiinta sunt ignoranta si nebunia.

Ceea ce e socotit de unii gresit poate fi vazut de altii ca o virtute.

Din slabiciune, oricine se socoate cu mintea lui, un centru-n univers.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ra­tiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.

Acelasi lucru e pretuit in moduri diferite de catre oameni, care-s nesiguri in judecata lor si supusi greselii.

Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.

Fiecare om are cu necesitate cea mai inalta idee despre sine; in consecinta, fiecare respecta in altul numai imaginea sa proprie si asemanarea cu sine.

Niciun lucru nu e bun pentru toti, ci numai in raport cu unii; niciun lucru nu e adevarat pentru toti, ci nu­mai in raport cu cine crede astfel: nu exista metoda sau teorie care sa se poata aplica oricui, fara exceptie.

Nu intelegem felul de a fi al nimanui, altfel decat prin felul nostru de a fi.

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Lucrurile sunt dupa felul aceluia care le are; bune pentru cine stie sa se foloseasca de ele, rele pentru acela care le da o proasta intrebuintare.