Citate de Anatole France

Toti oamenii au vazut aproape aceleasi lucruri, dar numai artistul stie sa le reinscrie in memoria lui.

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Arta poate elibera sufletul de orice catuse ale durerii.

Ceea ce este de admirat nu-i ca bolta cereasca este atat de vasta, ci faptul ca omul a putut s-o masoare.

Arta noastra e de a fi orbiti de lumea adevarului.

De multe ori, arta e un sanatoriu in care se vindeca ranile pe care ni le-a dat viata…

Arta este lupta perpetua pentru libertate. Constient sau inconstient, lupta aceasta este singura misiune perceptibila a universului moral, pe care il stimuleaza si il innobileaza.

Scopul artei este de a dezvalui arta si de a-l ascunde pe artist.

Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului - cu elanul vizionarului, il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine... Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului.

Arta este calea creatorului spre lucrarea sa.

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Orice idee falsa e primejdioasa.

Nimic nu este mai primejdios in arta decat sa fii modern. Esti amenintat sa te demodezi brusc.

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Arta nu e decat un mijloc de exprimare a personalitatii. Aceasta din urma e realitatea intreaga a omului, arta numai instrumentul ei de comunicare…Arta nu poate fi separata de complexul general al vietii din care face parte, ea e interdependenta de celelalte functiuni.

Legea e moarta cand triumfa sceleratii.

Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…

Arta este punerea in opera a adevarului.

Arta e o forma a vietii, chiar viata.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.