Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…)
Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…)
Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte…
Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.
In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.
Tot ceea ce incerc sa fac este sa imping granitele artei tot mai adanc in necunoscut.
In epoca in care idealurile sociale au disparut, omul se intoarce violent de unde a plecat, adica la biologic.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.