Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…)
Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…)
Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte…
Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.
Chiar şi cel mai neînsemnat obiect, dacă este executat perfect, sporeşte frumuseţea Pământului nostru.
© CCC
Când cineva îmi laudă libidinos o operă de artă nu o mai pot aprecia. Mi se pare că nu se poate aprecia o operă decât simpatizând-o. Lauda, critica ieftină și vulgară, dezgolirile nepricepute ale erudiților mi-o îndepărtează. Dușmănesc întotdeauna o pânză în fața căreia au exclamat alături de mine douăzeci de vizitatori: - Admirabil… Formidabil… Sublim!...
Au mânjit-o. Comentariile și aprecierile m-au silit să reacționez involuntar. Încerc să nu mă arăt emoționat. Ceea ce dovedește pentru ceilalți că n-am gust artistic. În muzee, cu grupul, nu găsesc reculegerea necesară inițierii. Ci numai o dezgustătoare vulgaritate. Un simptom al democratizării.
(Itinerar italian)
In luptele-i de veacuri cu-atatea primejdii si greutati ce-i stau in cale, omul imi apare ca acel voinic nazdravan din povesti, pe care nimic nu-l inspaimanta. Cine poate prevedea pana unde-si va intinde intr-o zi hotarele puterilor lui cuceritorul acesta indraznet si neobosit?
Norocul? De cand alergi dupa el, ti-l faceai singur.
Avem arta pentru ca realitatea să nu ne ucidă.
Daca am putea, nu zic sa oprim in loc, dar sa prelungim minutele de emotie pe care ni le da muzica, am fi mai mult decat oameni…a iubi muzica inseamna a-ti asigura un sfert din fericire.
Prin insasi firea sa, omul este un artist. El cauta sa aduca pretutindeni in viata sa, intr-un fel sau altul, frumosul.
Sa-ti concepi opera… s-o simti… apoi s-o stapanesti. Sa fii constient de ea… s-o critici ca si cum nu tu insuti ai fi autorul.
Trebuie sa jertfesti, trebuie necontenit sa jertfesti artei tale toate nimicurile vietii.
Muzica este graiul in care se oglindesc fara putinta de prefacatorie, insusirile sufletesti ale omului, ale poporului.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.