Citate de Alexandru Vlahuta

Omul imbatraneste numai cand imbatranesc toate pasiunile lui.

Sfanta munca e aceea ce rasplata-n ea-si gaseste.

Ca-n basme-i a cuvantului putere; El lumi aievea face din pareri, si chip etern din umbra care piere, si iarasi azi din ziua cea de ieri. Aprinde-n inimi ura sau iubire, de moarte, de viata-i datator, si neamuri poate-mpinge la pieire, cum poate-aduce mantuirea lor.

Orice opera mare se face cu pasiune.

Senectutea, sau mai bine zis sporul de ani, nu-i fara delicii, unii oameni bogati in ani capata o liniste leonina, teribila si dulce totodata, care face sa palpite inima tinerilor. Ca stejarul cel gros arzand, unii varstnici raspandesc dogoare, incalzesc fruntile juvenile si le exalta spre ideile si faptele generoase. Iar flacara le da lor insile un joc de umbre rembrandtiene, care ii fac expresivi si plini de sensuri.

Emotiile estetice au darul de a induiosa si invada inimile omenesti.

Soapta adevarului, simpla, sfanta adevarului soapta. Ce putini o aud... Si tu, care alergi toata viata pe cai ce nu sunt ale tale, si tu ai putea s-o auzi, caci e in toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul pasilor tai.

Viata ar fi intr-adevar prea trista daca trandafiriul roi al gandurilor zburdalnice n-ar veni din cand in cand sa mangaie batranetele oamenilor cumsecade.

Putini oameni stiu sa fie batrani.

Din nefericire, ne ramane un interval de timp prea mic intre timpul in care suntem prea tineri si acela in care suntem prea batrani.

Batranetea are destule lucruri dizgratioase; nu le mai adauga si viciile.

Orice lucru are o latura a lui mai expresiva, acolo-i taina vietii lui. De obicei, n-o gasesc acei care o cauta.

Adevarul asteapta. Numai minciuna e grabita.

In luptele-i de veacuri cu-atatea primejdii si greutati ce-i stau in cale, omul imi apare ca acel voinic nazdravan din povesti, pe care nimic nu-l inspaimanta. Cine poate prevedea pana unde-si va intinde intr-o zi hotarele puterilor lui cuceritorul acesta indraznet si neobosit?

Poate n-am imbatrani niciodata daca n-am avea un dar blestemat, mostenit din batrani: inima. In ea isi trimite viata sagetile, acolo tintesc toate loviturile. Drumul la inima insa duce prin carne… prin bietul trup...  cum nu s-ar frange, cum nu s-ar slabi, cum n-am imbatrani?

Caci varsta nu ne da-n copilarii, ci ne gaseste numai tot copii.

Sunt în floarea unei vârste care începe să miroasă a crizanteme. © CCC

Pazeste-te de mincinosul care amesteca si putin adevar in minciunile lui.

Tinerii frumosi sunt accidente ale naturii, dar oamenii batrani sunt adevarate opere de arta.

Norocul e o intamplare, fericirea – o vocatie.