Citate despre Arta

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Opera de arta trebuie sa para iesita din mana omului, iar nu dintr-o masina, si o greseala e, uneori, un accident fericit.

Nu există artă fără Eros. © CCC

Muzica este expresia pura a unei stari sufletesti.

Arta, ca si moralitatea, consta in a trasa linia undeva.

Arta este imitarea naturii. Aristotel Aristotel credea că imitarea este o tendință naturală a omului și ca aceasta ii ofera  plăcere. Pentru Aristotel imitația nu este doar o copie, ci o creație, pentru că aceasta transpune realitatea in imagini, in obiecte poetice. Arta este mimesis. Se știe că această idee a unei arte imitative a fost respinsa de Hegel.

***

Mimesis: principiu estetic, de origine platoniciană și aristoteliană, potrivit căruia arta este imitarea realului/realității.

Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului - cu elanul vizionarului, il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine... Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului.

Arta ca reproducere, ca intruchipare a idealurilor, ce stau la temelia vietii poporului si determina fizionomia lui spirituala si morala, constituie una din insusirile primordiale ale omului.

Sa-ti concepi opera… s-o simti… apoi s-o stapanesti. Sa fii constient de ea… s-o critici ca si cum nu tu insuti ai fi autorul.

Arta înseamnă producerea unor obiecte pentru consum, facute pentru a fi folosite si apoi aruncate, pana cand va veni o vreme in care fiinta umana se va fi eliberat de orice servitute, chiar si de propria ei constiinta.

Toată arta este o luptă pentru a fi, într-un anumit fel, virtuos.

Oricat de originale ar fi operele de geniu, ele sunt facute de oameni: vibram impreuna cu ele in masura in care sunt pline de umanitate, iar sentimentul prin care patrundem frumusetea nu se deosebeste prin nimic de sentimentul care le-a creat.

Madame de Pompadour a excelat într-o artă pe care majoritatea ființelor umane o disprețuiesc cu desăvârșire pentru că este neprofitabilă și efemeră: arta de a trăi. (Madame de Pompadour) © CCC

O pasiune e primejdioasa numai pana in clipa cand se lasa prinsa in catusele artei. Din acest moment, ea e o fiara domesticita pe care o supunem si o chinuim.

Dacă arta nu ne face mai buni, atunci la ce folosește? © CCC

Arta își datorează originea Naturii însăși... această creație frumoasă, lumea, a furnizat primul model, în timp ce profesorul inițial a fost acea inteligență divină care nu numai că ne-a făcut superiori celorlalte animale, dar ne-a făcut ca Dumnezeu Însuși, dacă îmi pot îngădui să spun. © CCC

Arta isi are radacinile in nevoia omului de a se exprima. Aceasta nevoie de exprimare este, pe cat se pare, un instinct al omului, harazit lui pentru ca speciei sa-i ramana conservate experientele si sentimentele individului.

In arta, nu poti face nimic fara pasiune. © CCC

Viata imita Arta mult mai mult decat Arta imita Viata. © CCC

Arta a fost unul dintre marile titluri de noblete ale omului, de aceea, in amintirea posteritatii raman numai popoarele care si-au innobilat sufletul contribuind la ascensiunea posteritatii.