Cum timpul pe care îl pot dedica literelor este foarte scurt, ei caută să îl utilizeze cât mai bine. Preferă cărţi uşor de procurat, care pot fi citite rapid şi nu cer investigaţii savante pentru a putea fi înţelese. Vor frumuseţi care se oferă de-a gata şi de care se pot bucura uşor; mai presus de toate, trebuie să li se ofere ceva neaşteptat şi nou. Familiarizaţi cu lupta, cu obstacolele şi cu monotonia vieţii, se aşteaptă la emoţii rapide, la pasaje senzaţionale. Autorii vor căuta repeziciunea expunerii, decât perfecţiunea detaliului. Scopul lor va fi să uimească decât să placă, să stârnească pasiunile decât să încânte gustul.
(Despre democraţia din America)
…am putea defini deci kitsch-ul ca pe un „inventar al absenţei”, o sumă de lipsuri: lipsă de personalitate, lipsă de adevăr, lipsă de caracter. Arta kitsch nu este altceva decât mediocritate camuflată, trufaşă şi plină de pretenţii. O minciună frumos ambalată. Ea nu mai ridică nicio problemă de interpretare, dând naştere unui sentiment de confort spiritual, generator de plăceri estetice facile. Kitsch-ul este un revelator al „bolii de civilizaţie” de care suferă întreaga societate, fiind vorba de devalorizarea generală a acesteia, şi nu doar a anumitor valori constitutive.
(Revista Sinteza)
Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.
Dupa cum in revolutiile sociale numai plebea face revolutii, numai ea are interesul sa schimbe situatia, fiindca are totul de castigat si nimic de pierdut, tot asa si in arta: numai uratul se prezinta vesnic schimbator. Frumosul, ca si nobletea, ca si fericirea, e conservator. Singura imperfectiunea este ferment catre mobilitate. Daca universul si-ar gasi o expresie perfect estetica, s-ar inabusi in propria lui asfixie.
In negarea egoismului, negatie compatibila cu viata insasi, trebuie sa caute atat estetica cat si morala, ceea ce nu va pieri.