Citate despre Arta

In republica libertatii de gandire, revolutiile sunt crea­toare: ele purifica si fecundeaza.

Prin artă și numai prin artă ne putem perfecționa; prin artă și numai prin artă, ne putem proteja de pericolele meschine ale existenței reale. © CCC

Nu ratiunea apreciaza operele literare, ci o stare particulara a sensibilitatii care se numeste gust.

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Arta ca reproducere, ca intruchipare a idealurilor, ce stau la temelia vietii poporului si determina fizionomia lui spirituala si morala, constituie una din insusirile primordiale ale omului.

Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.

Prin insasi firea sa, omul este un artist. El cauta sa aduca pretutindeni in viata sa, intr-un fel sau altul, frumosul.

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.

Nu poti concepe arta fara indrazneala.

Scopul artei este de a dezvalui arta si de a-l ascunde pe artist.

Arta are o functie sociala bine definita, ea este o scoala a moralei pentru cetateni.

Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa incluzi in cuvinte cateva clipe din viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume.

De-ar fi să-ți împărtășești odată Tu bogățiile ce ai, Din toate darurile tale, Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.   Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adâncuri îmi răsare, Căci numai din adâncul mării Se pescuiesc mărgăritare... (O lacrimă)

Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.

A infatisa in chip crud adevarul comun este aptitudinea artistului muncitor; a face mai bine decat a facut natura insasi si a o infrumuseta, imitand-o, este arta rezervata geniului.

Avem arta pentru ca realitatea să nu ne ucidă.

O opera de arta este buna atunci cand izvoraste din necesitate.

De multe ori, arta e un sanatoriu in care se vindeca ranile pe care ni le-a dat viata…

Dragostea creste in raport direct cu numarul kilometrilor ce fac doi indragostiti ca sa se intalneasca.

N-am alt ideal decat de a fi poet, chiar daca n-as scrie, oricum as vrea ca gandirea sa-mi fie mereu aceea a unui poet. As vrea sa traiesc si sa mor ca un poet.