Citate de Anatole France

Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.

Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.

In arta, ca si in dragoste, instinctul este de ajuns.

Fiecare poarta in sine o opinie despre sine si despre indatoririle vietii. O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa inteleaga, fara ca el sa isi dea seama de ele.

Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ra­tiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.

Toate schimbarile, chiar cele mai dorite, au melancolia lor. © CCC

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Crezand in trandafiri, ii faci sa infloreasca. (traducere CCC - Copyright ©2016)

Parerile noastre nu depind intotdeauna de noi.

Dispretuiesc pe aceia care nu nadajduiesc si nu cred in nimic.

Poezia nu-i alta decat o revarsare fireasca a inimii.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Spectatorul cel mai inzestrat e acela care gaseste, cu pretul cine stie carui fericit contrasens, emotia cea mai pura si cea mai puternica.

Viziunea iti va deveni clara doar in momentul in care vei privi in inima ta... Cine priveste in afara, viseaza. Cine priveste inauntru, se trezeste.

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive.

Daca doi oameni au intotdeauna aceeasi opinie, unul dintre ei e de prisos.

Fiecare poarta in sine o opinie despre sine si despre indatoririle vietii. O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa inteleaga, fara ca el sa isi dea seama de ele.