Citate de Anatole France

Iubirea e o grădină de flori, iar căsnicia, un câmp de urzici. Proverb finlandez © CCC

Dragostea fără gelozie e ca un polonez fără mustață. Proverb polonez © CCC

Ningea cu flori de iasomii Și încă mai eram copii Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte Și-am tot căzut din vis in vis Până la marele abis Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte Si-n clipa aceea se năștea, Din jocul nostru, prima stea, Înlănțuindu-ne cu dor până departe, Copii uitați de capul lor, Cât de ușor pluteau în zbor Fără să credem că iubirea nu ne vrea. Fostele iubiri, simple amintiri, Strânse-ntr-un album, Mă-nsoțesc și-acum prin lume, Dar pustiu ar fi dacă într-o zi Fără iubire lângă tine m-aș trezi. Nici nu mai știu pe unde ești, Cum te-ai numit, cum te numești Și pentru cine mai suspini în așteptare. Sunt pline viețile de spini Și-ai scăpătat printre lumini Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare. Au fost odată două stări Care-nălțau din joacă scări, Să dea o fugă peste zări până la soare, Copii frumoși, îndrăgostiți, Păream pe veci înlănțuiți Fără să credem că iubirea nu ne vrea. (Fostele iubiri) Fostele iubiri - interpret Ștefan Hrușcă

Gelozia este un lucru teribil; seamana cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenta lui si triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionata a egoismului; exaltarea EULUI, despot exigent, vanitos, care nu poate sa se uite pe sine si sa se subordoneze.

Doar femeile care m-au iubit pot ști cât de crud sunt. (Scrisoare către Jacques Rivière) © CCC

Amorul e ca o morfina: trebuie sa-i crestem doza ca sa incercam senzatii tari.

Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.

Uite, o să fac o comparație foarte banală. De ce multe femei își iau drept amanţi bărbați care nu valorează cât soţii lor?... Pentru că cel mai mare farmec al iubirii este atracția ademenitoare a fructului interzis. (Misterele Parisului) © CCC

Este sfîşiat între două nevoi contradictorii, cea de a se arunca la picioarele tale ca să te adore şi să-ţi mărturisească toată dragostea lui, şi cea de a te răni, de a-ţi face rău pentru a lupta împotriva a ceea ce îi inspiri. Iubirea îl îngenunchează şi îl face să-şi scoată ghearele în acelaşi timp. Acesta este motivul pentru care tu îl torturezi şi îl obsedezi în cel mai înalt grad. (Atentat)

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Dintre toate odraslele pământului şi ale cerului, iubirea este cea mai preţioasă. (Versuri în limba greacă originală, Garden City, New York, editura Anchor books, 1965) © CCC

In care anume clipa m-am indragostit de el nu voi sti niciodata. Dragostea mea pentru el s-a nascut, poate, din nevoia mea de a iubi.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam. Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri. Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă – Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine? Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare. Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă. Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni. Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o.... Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci. Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc. Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe, Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur, Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

(În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri)

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire. Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate Atinge al meu suflet când străbate Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.   Şi te iubesc cu zilnică iubire, În paşnic fel, în zori, pe scăpătate - Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate, Curat, aşa cum fugi de linguşire.   Şi te iubesc cu patimă avută În vechi dureri şi cu credinţa care Părea, cu sfinţi copilareşti, pierdută.   Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare, Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută Te voi iubi în moarte şi mai tare.   (Sonetul 43, Sonnet XLIII, Cum te iubesc?) traducere Maria Banuş

Vechile iubiri nu parasesc niciodata trupurile care le-au adapostit.

Acela care iubeste pentru prima oara, chiar daca este fara de noroc, este un zeu, dar cel care pentru a doua oara iubeste fara noroc, este un prost.

Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani si n-ai mai vazut-o de atunci, o iubesti toata viata.

O, castă Sappho cu ghirlande de violete-n păr, O, fecioară cu zâmbet dulce! Aș vrea să-ți spun ce este în inima mea, Dar nu-ndrăznesc căci nu vreau să te amăgesc. (Pentru Sappho) (traducere CCC - Copyright © 2021)

Ce viu e-al firii

Chip luminos!

Ce mândru soare,

Ce plai voios!

E-n floare-acum

Orice vlăstar,

Şi glasuri mii

Pe crengi răsar.

De-avânt şi cânt

Tot omu-i plin.

O, câmp, o, cer!

O, râs senin!

O, tu, iubire,

Dalbă splendoare,

Ca-n zori un abur

Pe munţi în zare!

Tu-nfiorezi

Proaspăta glie

Şi-al firii imbold,

Iar lumea re-nvie.

O, dulce fată,

Ce dragă-mi eşti!

Ce calzi ţi-s ochii!

Cât mă iubeşti!

Precum ciocîrliei

Cântare şi-azur,

Iar florii o boltă

Cu aerul pur,

Aşa-mi eşti tu dragă,

Şi-o flacără sunt!

Tu, ce duh tânăr,

Extaz şi avânt

Spre vers şi dansuri

Îmi dăruieşti,

Fii pururi ferice,

Precum mă iubeşti!

(Cântec de mai)

(Traducere Teodor Boşca)

Mi-eşti atât de aproape şi totuşi Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuşi. Numai iazul cu lotuşi al cerului ne desparte. (Cântec II)