Citate de Anton P. Cehov

In arta, ca si in dragoste, instinctul este de ajuns.

Acela care iubeste pe cineva datorita frumusetii lui, il iubeste oare? Nu, caci varsatul de vant, care va distruge frumusetea, fara a distruge persoana, il va face pe acesta sa nu o mai iubeasca. Si daca sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, caci imi pot pierde aceste calitati, fara a ma pierde pe mine insumi.

Iubirea isi disputa eternitatea in efemer.

Dragostea e ca pojarul. Toți trebuie să trecem prin ea. © CCC

Mi-a răsărit în suflet dorul Ca o plăpândă floare-albastră, Şi-ntr-un amurg de seară dulce A înflorit iubirea noastră, – Dar tu te-ai îngrijit, iubito, Mai mult de floare, ca de glastră…   În taina nopţilor tăcute, Când clipele se pierd mai greu, Eu am hrănit cu lacrimi floarea Ce-ntinerind creştea mereu, Dar azi chemând uitarea sfântă Smulg floarea sufletului meu. (Mi-a răsărit în suflet dorul…)

Vechile iubiri nu parasesc niciodata trupurile care le-au adapostit.

Iubirea-i mare numai pe lang-un mare vis.

Iubirea indura mai usor absenta sau moartea decat indoiala sau tradarea.

L-am iubit pe dl. Darcy mult mai mult decât pe oricare dintre propriii mei soți. © CCC

Iubim oamenii nu atat pentru binele pe care ni l-au facut, cat pentru binele pe care li l-am facut noi.

Cand ai inceput sa traiesti prin dragostea unui om, atunci cand dispare, ti se pare ca a lasat in jurul tau moartea.

Iubirea adevarata te face totdeauna mai bun, oricare ar fi femeia care o inspira.

A nu intelege nu inseamna a contesta.

Devenisem aproapte tot atât de abil în începerea jocului, cât și în terminarea lui. (Magicianul)

Declaratiile de dragoste, facute pentru totdeauna, nu sunt niciodata ridicole atunci cand sunt insotite de smaralde. © CCC

In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.

Ai intrat, întâmplător, într-o viață de care nu eram mândru și din acea zi ceva a început să se schimbe. Am respirat mai bine, am urât mai puține lucruri, am admirat liber ceea ce merita să fie admirat. Înainte de tine, în afara de tine, nu am aderat la nimic. Această forță, de care râdeai uneori, nu a fost niciodată altceva decât o forță solitară, o forță a refuzului. Cu tine am acceptat mai multe lucruri. Am învățat să trăiesc. Acesta este, fără îndoială, motivul pentru care dragostea mea a fost întotdeauna amestecată cu o imensă recunoștință. (Din corespondența lui Albert Camus către iubita sa, Maria Casarès) Timp de cincisprezece ani, Albert Camus și Maria Casarès au făcut schimb de scrisori în care transpare toată intensitatea dragostei lor. Între sfâșierea despărțirilor și impulsurile creative, această corespondență evidențiază intimitatea a doi monștri sacri la apogeul artei lor. © CCC

Ce-i dragostea, numai acela stie care iubeste fara speranta.

Nu cum sunt eu sunt eu, Ci cum eşti tu sunt eu, Un fel de tu sunt eu Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu. (Nu cum sunt eu)

Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit.