Anton P. Cehov

Anton Pavlovici Cehov, 29 ian. 1860 – 15 iul. 1904, poet, dramaturg și medic rus. A trăit 44 de ani.

Maestru al prozei scurte de factură modernă, artist al exprimării laconice și precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivațiile ascunse ale personajelor sale.

Cele mai bune piese și povestiri ale sale sunt lipsite de intrigi complicate și de rezolvări clare, creând o atmosfera specială, melancolică sau lirică.

În operele sale, a descris viața societății ruse contemporane lui, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Anton Cehov s-a născut în Taganrog, Rusia. A început să studieze medicina la Moscova în timp ce avea grijă de familie.

Din 1880, a scris nuvele într-un ziar plin de umor și prima sa colecție, „Povestiri pestrițe”, a fost publicată în 1886. Au urmat două piese, „Ivanov” și „Unchiul Vania”.

Hemoptizia, pe care știa că o are de zece ani, l-a afectat din nou. Și-a întrerupt călătoriile și s-a stabilit la Ialta împreună cu soția și copiii. În acest timp a scris trei dintre cele mai faimoase piese ale sale: „Pescărușul”, „Trei surori” și „Livada de vișini”.

Apreciat la adevărata sa valoare încă din timpul vieții, a primit Premiul Pușkin în octombrie 1888 și a fost ales membru onorific al secției de Beletristică a Academiei de Științe în 1900, onoare la care a renunțat doi ani mai târziu, în semn de protest împotriva anulării alegerii lui Maxim Gorki.

A murit în timpul unei șederi în Germania în iulie 1904.

Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din toată literatura rusă, autorul unei opere prolifice (piese de teatru, romane, nuvele) incluzând „Unchiul Vania”, „Trei surori” și „Livada de vișini”. Stilul său este marcat de neutralitatea cu care descrie modul de viață și gândirea oamenilor din Rusia.

A fost, fără îndoială, un maestru al nuvelei și a revoluționat și teatrul rus. Piesele sale sunt cele ale unui martor lucid, crud, dar întotdeauna imparțial. A încercat să ilustreze destinele tragice și cotidiene ale antieroilor săi care vor rămâne pentru totdeauna în imaginarul universal.

Dintre piesele de teatru, cele mai cunoscute sunt Pescărușul, Unchiul Vania, Trei surori, Livada de vișini, iar dintre nuvele, Dramă la vânătoare.

Opere principale:

Ordinul Ana, 1895; Agrisul, 1898; Ionici, 1818; Omul in cutie, 1898; Moartea functionarului, 1883; Fiica Albionului, 1883; Cameleonul, 1884; Majorul Prisibeev, 1885; Mujicii, 1897; Pescarusul, 1896; Trei surori, 1900; Livada cu visini, 1903; Logodnicii, 1903; Un duel, 1891; Casa cu mezanin; Viata mea, 1896; Salonul nr.6, 1892; Zvapaiata; Doamna cu catelul.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.