Citate de Anton P. Cehov

Dragostea e ca randunelele, poarta noroc casei unde se aciuaza.

Iubim intotdeauna pe cei care ne admira; dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram.

Capriciile femeii pe care o iubesc sunt egalate doar de infernala statornicie a femeii care ma iubeste.

Fie ca sufletul meu să înflorească în iubire pentru toată viața. © CCC

Într-o aritmetică bună, unu plus unu este egal cu totul, iar doi minus unu este egal cu nimic. © CCC

Fericirea în dragoste este o stare normală. (În căutarea timpului pierdut)

Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renuntare la luciditate, un interimat al inimii. (Lorelei)

Cel mai teribil lucru dintre toate este dragostea fericită, căci atunci ți-e teamă de orice. © CCC

Nu există prefăcătorie care să poată ascunde multă vreme iubirea, acolo unde s-a încuibat, nici să o simuleze, acolo unde nu există.

Nu-i diamantul marea-ncununare Ci lacrima pe care o culeg Din geana ta, și încă nu-înțeleg Ce te-a putut răni atât de tare.   Fără durere visul nu-i întreg, Nici plânsul, zâmbet, fără alinare Și nici un fel de importanță n-are După trezirea ta, cu ce m-aleg.   Cât timp te pot simți supusă mie Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald, Străbat în gând întreaga veșnicie   Și-ntr-un ocean de liniște mă scald Veghindu-te cu dragoste mai vie Decât pe vremuri, stema, un herald. (Cât timp te pot simți supusă mie)

Dragostea e ca spinul: nu-l simti cand intra, dar te doare cand il smulgi cu sila.

Oare putem găsi o explicaţie a faptului că cineva se îndrăgosteşte de altcineva?

Iubirea este aripa pe care Dumnezeu a dat-o sufletului spre a se urca la El.

Iubesti pentru ca iubesti. Nu exista ratiune pentru a iubi.

Cel ce este indragostit nebuneste devine, in mod inevitabil, orb la defectele fiintei iubite, deși, in general, ii revine vederea la opt zile dupa nunta. © CCC

Totul sta in voia inimii pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propriile noastre interese nu o pot schimba vreodata.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină, Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină, Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac, Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…   Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire! Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire, Crăiasa mea iubită – regina florilor – Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!   Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă, Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă, Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum, – Să nu te mai ajungă durerile de-acum… (Iubitei întristate)

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr. Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.   M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac? Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"   Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger, Cineva flori albe leapădă din cer.   Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin, Eu şi fără tine sunt de viscol plin. (Poartă-n ochi seninul) (Traducere George Lesnea)

Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.

Iubind, înveți să iubești. © CCC