Citate de Anton P. Cehov

Parerile noastre nu depind intotdeauna de noi.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Daca moartea e intr-adevar o primejdie, trebuie s-o intampinam asa cum ii sade bine unui om: adica barbateste si cu suflet linistit.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

Cred ca trebuie sa ramanem cu inversunare noi insine, cu conditia sa crestem. Scopul fiecaruia dintre noi trebuie sa fie realizarea perfecta a tipului de om pe care il reprezentam.

Nu un ciocan a făcut pietrele atât de perfecte, ci apa cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său.

Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.

Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.

Daca ii chemati pe oameni sa porneasca inainte, trebuie neaparat sa le aratati si calea pe care sa mearga. Daca, fara a arata calea, aruncati acest cuvant in acelasi timp unui calugar si unui revolutionar, trebuie sa recunoasteti ca ei vor merge pe cai cu totul diferite.

Viata nu trebuie aratata asa cum este, ci asa cum o vezi in vis.

Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.

Am patruzeci şi şapte de ani. Până acum un an m-am străduit, ca şi voi, să-mi întunec într-adins vederea cu scolastica asta a voastră şi să nu-mi dau seama de viaţa adevărată — şi credeam că fac bine. Acum însă dac-aţi şti! Nu dorm nopţi de-a rândul de ciudă şi de mânie, gândind ce prosteşte mi-am pierdut timpul, când aş fi putut avea tot ce nu-mi mai îngăduie acum bătrâneţea să am! (Unchiul Vanea)

Bucuria constituie starea de spirit normala a omului. Cu cat dezvoltarea intelectuala si morala a omului este mai ridicata, cu atat omul e mai liber si viata ii da mai multa satisfactie.

S-ar putea ca dispozitia noastra sufleteasca, atunci cand suntem indragostiti, sa ne fie tocmai starea normala.

Trebuie sa-ti organizezi viata in asa fel, incat munca sa fie neaparat necesara; fara munca nu poti duce o viata curata si fericita.

Cata vreme n-a ajuns la automatismul batranetii, firea omului se modifica neincetat.

Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.

Dupa cum omul, in desavarsirea lui, devine fiinta cea mai nobila, tot astfel, smulsa de sub puterea legilor si a drepturilor, se transforma in cea mai ticaloasa.

Cei ce tind spre desavarsire, rareori se intampla sa nu-i intreaca pe ceilalti.