Citate de Anton S. Makarenko

...nimeni nu poate fi considerat desăvârșit, dacă nu depăşeşte cu mult calităţile întâlnite în mod frecvent. O femeie trebuie să aibă vaste cunoştinţe de muzică, pictură, să ştie să cânte şi să danseze şi să cunoască limbi străine, pentru a merita un asemenea atribut; în plus, ar trebui să aibă un anumit "ceva" în felul în care merge, în tonul vocii şi în maniera de exprimare, altminteri nu merită nici pe jumătate să fie considerată astfel.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.

Cu cat omul are mai mult, cu atat doreste mai mult; cu cat izbandeste mai bine, cu atat vrea sa se apuce de mai multe; si cu cat a rasturnat mai multe piedici cu atat isi faureste altele noi.

Fa cat de bine poti pana cand vei sti mai bine. Apoi, cand stii mai bine, fa si mai bine. © CCC

Pare-se ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.

A nu fi niciodata multumit: in asta consta intreaga arta.

Invatand pe altii, te instruiesti, povestind - observi, afirmand - examinezi, aratand - privesti, scriind - gandesti.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.

Cata vreme n-a ajuns la automatismul batranetii, firea omului se modifica neincetat.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.

Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.

Sub pretext ca perfectiunea nu exista pe lumea asta, nu va pastrati cu grija, toate defectele.

Sarmana faptura omeneasca e capabila de toate relele, dar tot in ea se gaseste si resortul evolutiei.

Adevaratul stimulent al vietii omenesti il constituie bucuria zilei de maine... Omul care-si determina conduita prin perspectiva cea mai apropiata este in acelasi timp si omul cel mai slab. Daca se multumeste numai cu propria sa perspectiva, fie ea chiar si indepartata, el poate sa para puternic, dar nu starneste in noi sentimentul unei personalitati si a valorii ei autentice. Cu cat este mai larg colectivul ale carui perspective coincid cu perspectivele proprii ale omului, cu atat omul este mai frumos si cu atat sta pe o treapta mai inalta.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

A ne simti slabiciunea, a lua cunostinta de determinarile de tot felul care ne limiteaza viata, apoi a dori sa ne marim puterea asupra noastra insine si asupra lucrurilor, a ne largi sfera de actiune, a recuceri o independenta relativa in fata necesitatilor de tot felul care ne invaluie, acesta este mersul spiritului uman, in fata universului.

Care sunt scopurile vietii care in acelasi timp sa fie si obligatii? desavarsirea noastra insine, si fericirea altora.